Paolo Bosisio, regizorul care a montat o PREMIERĂ MONDIALĂ la Galaţi, a primit titlul de Doctor Honoris Causa

Paolo Bosisio, regizorul care a montat o PREMIERĂ MONDIALĂ la Galaţi, a primit titlul de Doctor Honoris Causa
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

La propunerea Facultăţii de Arte, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi i-a acordat luni, 24 octombrie, titlul academic de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Paolo Bosisio, de la Universitatea de Stat din Milano, personalitate remarcabilă a lumii artistice internaţionale, profesor de istorie a teatrului şi spectacolului şi un fidel colaborator al Teatrului Muzical gălăţean. Titlul marchează astfel o viaţă întreagă dedicată teatrului, împărţită în egală măsură între scenă şi catedră.

Pe scenă de la nouă ani

A debutat la nouă ani ca actor, a colaborat cu televiziunea italiană şi cu cea elveţiană, ca scenarist şi regizor, a absolvit, magna cum laude, un curs de studii umane la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Studiilor din Milano, a fost colaboratorul celor mai importanţi artişti italieni, Luchino Visconti şi Giorgio Strehler. Este iniţiatorul unui curs de Istoria teatrului şi a spectacolului şi a unui curs de Ştiinţele spectacolului, la Universitatea de Stat din Milano. A predat şi la alte universităţi europene - din Stokholm, Dublin, Innsbruck, Varşovia, Cracovia, Lodz – dar şi la Sorbona – Paris III, a iniţiat cicluri de lecţii în multe dintre ateneele prestigioase din lume, la Harvard, Berkeley şi UCLA în Statele Unite, la Sidney şi la Tongje şi Fudan Universities la Shanghai. A publicat peste douăzeci de cărţi, dar şi numeroase eseuri şi studii privind istoria teatrului, cu referire particulară la secolele XVIII şi XX, fiind considerat una dintre cele mai importante persoane care a studiat teatrul din secolul al optsprezecelea din Italia şi în special, pe Carlo Goldoni şi Carlo Gozzi.

Premiat de UNESCO pentru merite ştiinţifice

Cu Teatrul Muzical “N. Leonard” şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi colaborează de ani buni. Chiar ieri, o operă pentru care el însuşi a compus libretul şi a semnat regia, a avut premiera mondială pe scena lirică gălăţeană și va continua recitalurile în Franţa și Italia, în cadrul unui proiect european din care teatrul şi Universitatea fac parte.

În 2006, i-a fost acordat, la Atena, un premiu special al UNESCO pentru merite ştiinţifice, academice şi artistice. Ceremonia din sala Aula Magna a continuat cu un scurt concert oferit de corurile reunite de la Facultatea de Arte şi de la Teatrul Muzical, sub bagheta dirijorului Dan Eugen Drăgoi.

Citit 1463 ori Ultima modificare Marți, 25 Octombrie 2016 19:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.