Pentru elevii care sunt acum a XI-a, BACALAUREATUL la română va fi mai uşor

Pentru elevii care sunt acum a XI-a, BACALAUREATUL la română va fi  mai uşor
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Elevii care sunt acum în clasa a XI-a vor susţine simularea, dar şi Bacalaureatul, în 2018, la limba şi literatura română după o nouă structură de subiecte, aşa cum reiese din informaţiile publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Subiectele la Română de la simularea examenului de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XI-a vor fi, începând din acest an, axate pe partea de interpretare a textului. Dispar întrebările legate de ortografie, iar numărul minim de cuvinte în care trebuie să se încadreze eseul scade şi el, de la 600 la 400.

Subiectul I, comun tuturor filierelor, profilurilor şi specializărilor, are ca suport un text nonliterar, la prima vedere, şi este alcătuit din doi itemi: o întrebare alcătuită din cinci sarcini de lucru a câte patru puncte fiecare, care urmăresc înţelegerea textului, şi o cerinţă de tip eseu, având şase repere. Subiectul II, şi el comun pentru toţi, are ca suport un text literar la prima vedere, care vizează interpretarea şi/sau comentarea unui text integral sau a unui fragment de text. Aici, elevului îi este solicitată prezentarea semnificaţiilor unui text, în 50 de cuvinte, evidenţiind două trăsături ale unui curent.

Subiectul III va fi singurul diferenţiat pentru filologie şi celelalte profiluri şi constă în elaborarea unui eseu structurat şi vizează aspecte de analiză tematică, structurală, stilistică a operelor literare studiate ce aparţin autorilor canonici, curentelor culturale/literare, perioadelor, speciilor literare şi/sau a tipurilor de texte menţionate în programa de Bacalaureat.

"Se va promova mult mai uşor examenul. În primul rând, pentru că, pe lângă  cele 10 puncte din oficiu, se mai dau 10 pentru tratarea tuturor subiectelor. La primul subiect, se dau 40 de puncte care se vor lua uşor, pentru că s-a renunţat la textul literar. Vor avea unul non-literar, iar cerinţele vor fi doar despre înţelegerea textului, fără probleme de gramatică şi fără ortografie. Subiectul II  va fi notat cu 10 puncte, iar argumentaţia va avea la bază un text suport, ceea ce-i ajută foarte mult. Subiectul III rămâne neschimbat. Se va da ca şi până acum, pentru profil filologic şi pentru real. Va avea tot 30 de puncte, dar, din ce am văzut eu în model, va fi mult mai uşor pentru cei de la real. Li se cere, de exemplu să caracterizeze un personaj, dar nu li se menţionează opera. Îşi pot alege ce personaj le convine, au mai multă  libertate", ne-a declarat Valentina Braşoveanu, profesoară la Colegiul Naţional "C.  Negri".

Citit 3834 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Ianuarie 2017 21:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.