Temă de licenţă INEDITĂ | Patru din cinci prostituate din Europa sunt românce

Temă de licenţă INEDITĂ | Patru din cinci prostituate din Europa sunt românce
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Studiu Despre prostituţie în cifre şi metode de racolare a victimelor, aceasta e tema de licenţă a unui student de anul III de la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, care şi-a făcut documentarea pentru studiul de caz în Penitenciarul Galaţi.

“Vorbim de un fenomen alarmant şi mi se pare că nu se iau măsuri suficiente din partea autorităţilor. Suntem principalii <<exportatori>> de carne vie ai Europei, statistic dovedit, şi nimeni nu face nimic. Rata şomajului creşte, prejudiciul adus statului creşte. Cei acuzaţi de proxenetism sau trafic de persoane îşi ispăşesc pedepsele şi apoi toate intră în normal”, a explicat studentul, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. El a pornit în realizarea temei de la analiza unor anchete celebre din România, dar şi din Europa. Apoi a prezentat un studiu de caz extrem de interesant, bazat pe date concrete, luate direct de la sursă. Nu a fost o lucrare comodă, dar a fost interesantă, recunoaşte studentul.

“Am pornit de la raportul făcut de Comisa Europeană, prezentat de comisarul pentru afaceri interne Cecilia Malmström, în care se menţionează că patru din cinci femei care practică prostituţia pe teritoriul Uniunii Europene sunt de naţionalitate română. Alături de România, pe următorul loc fruntaş din clasamentul UE se află Bulgaria, urmată de Nigeria şi China”, explică viitorul jurnalist. România este una din ţările de tranzit şi una din principalele surse pentru traficul de carne vie din Europa. Anul trecut, 1.048 de victime au fost înregistrate de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane din România (ANITPR). Conform unui studiu al ANITPR, Galaţiul ocupa, în 2016, locul al doilea într-un top al judeţelor din care provin victimele traficului de persoane, după Dolj. Victimele se racolează prin metoda “loverboy” şi ajung în ţări precum Germania, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Spania, Austria, Elveţia, Franţa. Prin Penitenciarul Galaţi au trecut, în ultimii cinci ani, 70 de deţinuţi reţinuţi pentru trafic de persoane, dintre care opt sunt femei. Cei mai mulţi nu au decât studii gimnaziale. Pentru trafic de minori şi-au ispăşit pedeapsa, în Penitenciarul Galaţi, 40 de persoane. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, de la 1 februarie 2014, prostituţia nu mai este incriminată, se pedepseşte doar proxenetismul şi traficul de persoane în scopul exploatării sexuale.

“E un demers ştiinţific dinamic, care îmbină teoria cu practica, viitorul jurnalist acomodându-se, încă de la licenţă, cu paşii unei investigaţii ca la carte. Am apreciat valoarea informaţională, eforturile studentului de a se documenta şi ineditul temei”, a declarat lect. dr. Damian Matei, coordonatorul lucrării de licenţă.

Citit 16644 ori Ultima modificare Joi, 06 Iulie 2017 00:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.