Profesor emerit la Automatică şi Calculatoare

Profesor emerit la Automatică şi Calculatoare
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Prof. univ. dr. ing. Mina Emil Roşu a primit, ieri, la propunerea Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, titlul de profesor emerit. Mina Emil Roşu a predat la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi timp de 34 de ani. A ocupat, pe rând, funcţiile de şef de lucrări (din 1976), conferenţiar (din 1990) şi profesor universitar (din 1999), iar după pensionarea din anul 2010 a continuat să lucreze în Universitate, în calitate de conducător de doctorat şi cadru didactic asociat al departamentului de Automatică şi Inginerie Electrică. Mina Emil Roşu este unul dintre profesorii străluciţi ai Universităţii, care, prin impresionantele rezultate obţinute în activitatea didactică, de cercetare ştiinţifică şi administrativă, a fost întotdeauna un exemplu demn de urmat de către cei mai tineri. Şi-a canalizat priceperea şi competenţele pentru a construi şi consolida colective puternice în domeniul Ingineriei Electrice în Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, fiind promotor al învăţământului de profil electric în instituţia gălăţeană.

Citit 2772 ori Ultima modificare Marți, 17 Octombrie 2017 01:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.