Jumătate dintre invențiile de la Ugal INVENT 2017 au fost premiate

Jumătate dintre invențiile de la Ugal INVENT 2017 au fost premiate
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Marele premiu al UGAL Invent a ajuns anul acesta în Republica Moldova, pentru o invenţie la care au lucrat 12 cercetători de la Universitatea Tehnică din Moldova şi unul din România.

Este vorba de turbina eoliană cu ax orizontal, care a impresionat juriul prin simplitate şi ingeniozitate. "Este  o invenţie brevetată, cu mai multe premii la activ, un produs funcţional, deja pe piaţă", a explicat prof. univ. dr. Cătălin Fetecău, organizatorul evenimentului.

Premiul pentru cel mai în vârstă inventator i-a revenit Niculinei Buţincu, din Bucureşti, pentru prezentarea, în colaborare cu soţul ei, a unor metode de propulsie şi dispozitive centrifugale de acţiune. Cei mai tineri inventatori au fost declaraţi elevii gălăţeni de la Colegiul Naţional "Al. I. Cuza" şi Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", pentru robotul care ajută la creşterea sturionilor, care va reprezenta România la World Robot Olympiad din Costa Rica.

24 de medalii de aur au premiat idei ca: instalaţia de sudare tip multiarc electric, pasta de dinţi ecologică, maşina viitorului, imaginată de Adrian Roşca (despre care "Viaţa liberă" a scris), pateul tartinabil şi biscuiţii din făină de orez negru, ultimele două fiind creaţii ale SIA Galaţi.

Argintul a ajuns la 23 de echipe, care au adus la Ugal Invent, printre altele, Smart City 3D simulation and monitoring platform - CITISIM, instalaţia pentru decontaminarea apei reziduale din unitul dentar, covrigei cu adaos de CO2-şrot din deşeuri de tomate, checul cu cătină sau IceWhey - îngheţata din concentrat de zer şi banană, cu miere de tei şi topping de dulceaţă de morcov.

Alte 22 de echipe au plecat acasă cu medalia de bronz pentru invenţiile lor. E vorba de un sistem de irigare prin rouă indusă, de instalaţia mobilă pentru susţinerea copilului în timpul radiologiei pediatrice, de un echipament pentru combaterea ecologică a buruienilor, de imprimanta 3D cu o tehnologie unică de imprimare, creată la Galaţi, la Centrul de Prelucrarea Polimerilor sau de Smart Multimedia Wall/ Window.

"A fost o ediţie superioară şi din punct de vedere calitativ, iar acest lucru se vede în numărul mare de premii. Pe viitor, ne dorim o creştere a participării internaţionale şi atragerea unui număr mai mare de tineri - studenţi, ba chiar şi elevi - către cercetare. În plus, ne mai dorim ca relaţia dintre inventatori şi profesori universitari să devină mai strânsă, în sensul că profesorii, împreună cu masteranzii, doctoranzii noştri, ar putea duce la alt nivel descoperirile prezentate aici, aprofundând cercetarea prin proiecte interesante. A fost o ediţie bună, anul viitor va fi una excelentă", a precizat Cătălin Fetecău.

Salonul Ugal Invent 2017 a adus în holul Universităţii 140 de invenţii, brevetate sau în curs de brevetare.

Citit 1715 ori Ultima modificare Luni, 23 Octombrie 2017 20:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.