Elevii au testat meserii timp de o zi

Elevii au testat meserii timp de o zi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

27 de elevi din clasa a XI-a F, de la Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", coordonaţi de diriginta Mariana Constantin, au experimentat timp de o zi statutul de angajat într-o companie sau o instituţie, aflând mai multe informaţii despre profesii, chiar de la cei care le practică (avocat, judecător, grefier, farmacist, chimist, programator, asistent medical).

Acţiunea s-a derulat în perioada 23-27 octombrie, în săptămâna "Şcoala Altfel", cele patru instituţii partenere fiind Attosoft, Curtea de Apel Galaţi, Farmacia "Myosotis" şi Laboratorul "Synevo". În cadrul programului internaţional "Job Shadow Day", derulat de Junior Achievement (JA) România, tinerii au ales profesionişti din diverse domenii (juridic, medical, IT), pe care i-au urmărit "din umbră", în funcţie de meseriile pe care doresc să le practice ca adulţi.

Elevii de la LER s-au bucurat de ziua în care au "testat" cum va fi în cariera pe care şi-au ales-o: "Pe parcursul acestei săptămâni de şcoală "altfel", am avut oportunitatea să particip la un proiect extraordinar numit "Job Shadow Day", care m-a făcut să deschid ochii spre lumea plină de posibilităţi în care trăiesc. Am fost la două instituţii cu funcţii complet diferite, dar la fel de importante: la sediul Attosoft şi la Curtea de Apel. Oamenii de aici mi-au oferit o perspectivă nouă asupra profesiilor lor şi m-au ambiţionat să muncesc cât de mult pot, pentru a ajunge să muncesc într-un loc în care pot îmbina pasiunea cu meseria", n-a declarat Agnesa Todeilă.

O altă colegă de-a ei, Cristiana Palade, susţine că i-a plăcut cel mai mult a fost atmosfera calmă, curăţenia specifică domeniului medical şi relațiile dintre angajaţii centrului de sănătate: "I-am văzut cum se bucurau atunci când eram curioşi la determinarea grupelor de sânge sau identificarea diferenţelor dintre stafilococi şi streptococi, lucruri care ne-au făcut să ne simţim în largul  nostru şi să scăpăm de emoţii".

Programul "Job Shadow Day" este implementat de 16 ani în România. Prin intermediul acestuia, elevilor li se oferă oportunitatea de a intra în contact cu mediul unui loc de muncă, pentru a înţelege mai bine meseria, sarcinile, responsabilităţile, dar şi abilităţile şi competenţele de care au nevoie pentru profesia respectivă. De asemenea, elevii observă cum se desfăşoară o zi de lucru obişnuită şi cum trebuie să se pregătească pentru acea meserie.

Citit 2076 ori Ultima modificare Joi, 02 Noiembrie 2017 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.