Dacă e noiembrie, e Brad Engineering

Dacă e noiembrie, e Brad Engineering
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Aveţi imaginaţie şi câţiva prieteni puşi pe construit? Concursul cu premii "Brad Engineering", organizat de Facultatea de Inginerie şi Asociaţia Absolvenţilor Facultăţii de Mecanică din Galaţi, a ajuns, deja, la a treia ediţie.

Anul acesta, sunt aşteptaţi să participe atât studenţii Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, cât şi elevi de liceu, însă în competiţie vor intra nu mai mult de 30 de echipe. Cei care vor să îşi pună creativitatea şi cunoştinţele de inginerie la bătaie, în încercarea de a construi cel mai interesant brad neconvenţional, trebuie să ştie că nu mai există constrângerea folosirii materialelor neconvenţionale, care limitează oarecum opţiunile concurenţilor. Bătălia se dă, în 2017, în sfera ideilor inovatoare, aşa că va conta mai mult coeficientul de inteligenţă aplicat în confecţionarea brazilor. Proiectul pe echipe nu va depăşi doi metri (inclusiv suportul), iar materialele din care va fi confecţionat trebuie să fie rezistente şi bine asamblate, astfel încât construcţia să poată fi transportată în siguranţă. Pentru un aspect mai spectaculos, realizatorii pot să prevadă şi un sistem de iluminare pentru brad, dar care să nu conţină lumânări, artificii sau alte obiecte inflamabile.

"Concursul a devenit deja tradiţie şi contribuie la promovarea ingeniozităţii şi a abilităţii de lucru în echipă. Toţi brazii vor fi donaţi către grădiniţe, şcoli, licee şi cămine de bătrâni. Cei care doresc pot să achiziţioneze un astfel de obiect de decor direct de la echipele de studenţi", a declarat prof. univ. dr. Cătălin Fetecău, organizatorul competiţiei şi preşedintele juriului.

Înscrierea participanţilor a început deja şi se va încheia pe 11 noiembrie. Fiecare echipă trebuie să aibă maximum patru studenţi şi un cadru didactic consultant. După o lună, timp în care ideile se pun în practică, pe 11 decembrie, rodul imaginaţiei va fi expus în holul corpului D al Facultăţii de Inginerie, la parter. Lansarea oficială a concursului va fi pe 12 decembrie, iar a doua zi, acelaşi juriu de anul trecut va delibera. Este vorba de: Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii "V. A. Urechia", Mioara Enache, inspector şcolar general ISJ, Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală, Cosmin Ilie, directorul Muzeului Spiritualităţii Creştine, David Sava, preşedintele Filialei UAP Galaţi, şi Ştefan Lupu, liderul LSG. Locurile I, II şi III vor fi răsplătite cu premii în bani, iar alte trei diplome vor atesta cele mai inedite creaţii.

Citit 2484 ori Ultima modificare Marți, 07 Noiembrie 2017 20:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.