Mariana Constandache

Mariana Constandache

Copiii talentaţi, provocaţi la concurs. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Miercuri, 06 Mai 2015 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Copiii din Galaţi care au vârste cuprinse între 8 şi 16 ani şi talent la scris sunt aşteptaţi să se înscrie cu creaţiile proprii la a cea de-a XXII-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Copiii României creează”, organizat şi premiat de Ministerul Afacerilor Interne. Competiţia, structurată pe două categorii de vârstă, 8 – 11 ani şi 12 – 16 ani, are drept temă „primăvara, anotimp al renaşterii”. Fiecare participant se poate înscrie la concurs cu cel mult ...

O femeie a fost jefuită în plin centrul Galaţiului

Joi, 07 Mai 2015 04:00 | Publicat în EVENIMENT
O gălăţeancă a trecut prin clipe greu de descris după ce a fost atacată pe stradă de un necunoscut. S-a întâmplat pe 25 aprilie, într-o sâmbătă seară, pe când femeia se afla pe strada Universităţii. Un individ tânăr a acostat-o şi fără să stea mult pe gânduri a pus mâna pe poşeta femeii, cu intenţia clară de şi-o însuşi. Pentru a fi sigur de "reuşita" operaţiunii, individul a ameninţat-o pe posesoarea poşetei, care, speriată, nu a scos un sunet. Geanta în car ...

GRAV accident rutier provocat de un MINOR care s-a urcat BEAT LA VOLAN! Mai mulţi tineri au ajuns în SPITAL

Marți, 05 Mai 2015 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Scena teribilă a avut loc în noaptea de 4 spre 5 mai, pe drumul care leagă comuna Costache Negri de Pechea. Nu mai puţin de şapte tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani, şi-au pus în cap să îşi ofere o mică distracţie, aşa că s-au urcat într-o maşină şi au pornit la drum pe DJ 251. La volan, un adolescent de 16 ani care pe lângă faptul că nu avea experienţă în conducere, mai şi consumase alcool. Nu a putut struni autoturismul până la Pechea, aşa că pe dr ...

Cursă cu surprize. Taxi implicat într-un accident rutier în Galaţi

Luni, 04 Mai 2015 19:00 | Publicat în EVENIMENT
O persoană a fost rănită uşor, iar maşina în care se afla, un taxi, a suferit avarii serioase, în urma unui accident petrecut la intersecţia străzilor Ana Ipătescu şi Dogăriei din Galaţi. Impactul a avut loc pe fondul neacordării de prioritate, spun poliţiştii, de către un şofer în vârstă de 43 de ani care a tăiat calea unui taxi. În urma impactului, pasagerul din taxi, un gălăţean în vârstă de 37 de ani, a fost rănit şi dus cu ambulanţa SMURD la Spitalul de Urge ...

INTERVIU cu şeful Serviciului Imigrări Galaţi: "Mai bine să controlăm străinii decât să le refuzăm şederea"

Marți, 05 Mai 2015 06:00 | Publicat în INTERVIURI
Câţi străini sunt în prezent printre noi, cum a  evoluat fenomenul migraţiei în ultimii ani şi ce îi determină pe cetăţenii altor state să vină să trăiască la Galaţi, uneori în afara legii? Cum încearcă instituţiile statului să ţină sub control pericolul terorist, aflăm de la inspectorul principal Ciprian Şimu, şeful Serviciului Imigrări Galaţi.   - Cum a evoluat migraţia străinilor în ultimii ani în judeţul Galaţi? - Migraţia la noi s-a dezvoltat destul de ...

Două maşini şi un autobuz s-au ciocnit într-o intersecţie din Galaţi

Luni, 04 Mai 2015 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Un şofer prea grăbit a reuşit să provoace un carambol într-o intersecţie din municipiul Galaţi. Din câte se pare, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, nu s-a asigurat suficient când, circulând pe strada Lozoveni, a intrat în intersecţia cu strada Radu Negru şi a lovit o altă maşină care circula cu prioritate. Într-o secundă, un mijloc de transport în comun, aparţinând Transurb, a fost şi el prins în coliziune. „În urma coliziunii, cel de-al doilea autoturism a lovit un ...

Oraşul care priveşte melcul din spate

Luni, 04 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am citit, zilele acestea, o ştire cât se poate de interesantă, ce vine din Japonia. Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, în Ţara Soarelui Răsare s-a stabilit un nou record de viteză în domeniul transportului pe uscat. Un tren cu propulsie pe bază de levitaţie magnetică a atins incredibila viteză de 603 kilometri pe oră. Citind astfel de ştiri realizezi cam cât de departe suntem noi, românii, în general, gălăţenii, în particular, de lumea evoluată. O lume în car ...

COPIL RĂNIT GRAV într-un ACCIDENT rutier

Vineri, 01 Mai 2015 03:00 | Publicat în SOCIETATE
O fetiţă în vârstă de 9 ani din Matca a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovită de o maşină. Copila a vrut să traverseze un drum comunal, dar a făcut-o în fugă şi nu s-a asigurat, fiind lovită de o maşină al cărei şofer, un localnic în vârstă de 35 de ani, nu a observat-o la timp. Fetiţa s-a ales cu multiple leziuni, care au necesitat transportarea ei la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corp ...

CARAMBOL ÎN GALAŢI: Maşini AVARIATE de un şofer în prag de COMĂ ALCOOLICĂ

Miercuri, 29 Aprilie 2015 17:30 | Publicat în EVENIMENT
O tamponare între trei autoturisme provocată de neatenţia unui conducător auto va avea consecinţe grave asupra şoferului vinovat. Evenimentul a avut loc pe Calea Smârdan, unde trei maşini s-au ciocnit pe fondul nerespectării distanţei regulamentare. Pentru că şoferii a două dintre maşinile lovite nu se puteau înţelege cu cel care a provocat impactul, a fost necesară intervenţia poliţiştilor de la Circulaţie, care au stabilit, în urma testării acestuia cu etilotestul, cauza ...

ACCIDENT TERIBIL ÎN GALAŢI. Un tânăr s-a RĂSTURNAT CU MAŞINA într-o DEPĂŞIRE

Joi, 30 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Smârdan a reuşit o cascadorie de toată frumuseţea, în timp ce se deplasa pe Şoseaua Smârdan, la ieşirea din municipiul Galaţi. Bărbatul a vrut să depăşească o maşină, dar când a călcat marcajul longitudinal, s-a apropiat prea mult de maşina pe care voia să o depăşească. Pentru a evita coliziunea, şoferul a tras mult de volan, dar nu s-a mai putut redresa pe contrasens şi s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma impactului ...
Pagina 940 din 1140