Sala de conferinţe a Hotelului "Mercur" a găzduit, vineri, conferinţa de lansare a proiectului „Măsuri de cooperare, asistenţă şi educaţie pentru dezvoltare”, finanţat anual de Guvernul României prin Ministerul de Afaceri Externe. Prin programul de cooperare pentru dezvoltare, RoAid, România îşi propune să promoveze şi să sprijine pacea şi securitatea, dezvoltarea democratică şi societatea civilă, să diminueze efectele negative ale dezastrelor naturale şi ale conflictel ...
„A fost deznaţionalizată cea mai mare şcoală cu limba de predare română din regiunea Odesa”, ne informează un intelectual român de ispravă, mai vechi prieten al Galaţiului, ziaristul Vadim Bacinschi. O veste foarte sumbră: am avut ocazia să vizitez şi şcoala (încuiată!) din satul Babele din raionul Ismail, Ucraina, cu ocazia unei acţiuni culturale, atunci când Biblioteca „V. A. Urechia” a trimis acolo o echipă şi carte românească. În satul în care s-au născut mar ...
Între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Ucraina, a fost semnată o convenţie ce presupune colaborări strânse în domeniile învăţământului, ştiinţei şi culturii. Iniţiatorul reînnoirii colaborării dintre cele două instituţii de învăţământ este Iaroslav Kiciuk, rector al Universităţii de la Ismail din anul 2015. Proaspătul rector îşi propune, cu sprijinul universităţii gălăţene, să investească în extin ...
Pentru manifestările organizate de Ziua Românilor de Pretutindeni, comunităţile româneşti au şansa de a fi premiate cu sume de 5.000 de euro! Înainte de toate, însă, merită spus că, deşi sărbătoarea va fi marcată oficial pe data de 29 mai, evenimentele au început de mai bine de două săptămâni! Şi nu oriunde, ci în inima Manhattanului, pe Broadway! Merită să aflaţi cum îşi vor sărbători ziua românii care se simt români în orice colţ al lumii s-ar afla. Ultima du ...

Ucraina a bătut Rusia, cu sprijinul Europei

Luni, 16 Mai 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Vivat cangurul european! În primul rând mulţumesc fraţilor de peste Prut că datorită lor am putut urmări Finala Eurovision comentată în dulcele grai românesc. Fireşte, la fel de bine aş fi putut să o urmăresc în grai chinezesc sau american, pentru că şi acolo a fost transmis spectacolul de la Stockholm. Numai în România, nu! Dar, desigur, noi avem maidanezi, nu canguri europeni, ca Australia. Care a fost la mustaţă să câştige Eurovisionul! Deşi a fost favorita juriilor ...

"Conflictele îngheţate" şi strategia "ruletei ruseşti"

Sâmbătă, 16 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
Moştenirea lui Stalin pentru statele din fostul bloc ex-sovietic * Cum a ajuns Rusia şi agresor, şi mediator, şi "forţă de menţinere a păcii" * De la războiul din Transnistria la confruntările din Ucraina via luptele din Georgia * Cine se joacă cu focul în Nagorno-Karabah Sfârşitul Războiului Rece nu a însemnat un "sfârşit al istoriei", universalizarea democraţiei şi pacificarea ţărilor despărţite de Cortina de Fier. În fapt, dacă ţările din blocul vestic, din juru ...
Are doar 18 ani şi pare un tânăr firav. Dar dacă stai de vorbă cu el, afli că în spatele fragilităţii se ascunde o determinare fără margini. Îl cheamă Mihail Burgoci, vine din Ucraina, satul Plavni, de lângă Ismail, şi vrea să devină antrenor în România. Face sport de mic, e pasionat de box şi practică de mai bine de jumătate de an K1. Atât de mult i-a plăcut acest sport, încât a câştigat, în martie, titlul de vicecampion naţional la categoria Freestyle K1, 75 kg, ...
Acum două săptămâni făceam public apelul Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, filiala Galaţi, care intenţiona, cu ajutorul românilor, să colecteze cărţi pentru biblioteca unei parohii româneşti din satul Ucrainca, Republica Moldova. Iniţiatorii campaniei au primit peste 1.500 de exemplare de la donatori particulari, iar cărţile religioase şi-au găsit deja locul în biblioteca bisericii situată la doar câţiva kilometri de graniţa cu Ucraina. Am mers alături de repreze ...
* Cel mai „plimbat” a fost deputatul PSD Florin Pâslaru - 19 deplasări, dintre care 13 numai în Franţa! * Deputatul ALDE Bogdan Ciucă a avut parte de cea mai scumpă dintre toate delegaţiile externe, în Vietnam Franţa, Belgia, Turcia şi Olanda sunt cele mai frecventate ţări de către aleşii Galaţiului. N-au fost ocolite, însă, nici Elveţia, Finlanda sau Austria sau exoticele Vietnam, Azerbaidjan sau Kazahstan. Potrivit informaţiilor furnizate, la solicitarea noastră, de ...
“Euro Challenge”, competiţie organizată sub egida Federaţiei Internaţionale de Hochei pe Gheaţă, începe astăzi la Galaţi, cu participarea a patru echipe naţionale * Se va juca cu noua instalaţie de iluminat funcţională * Intrarea publicului este liberă La Patinoarul “Dunărea” se va desfăşura, de vineri până duminică, turneul “Euro Challenge”, la care participă patru selecţionate naţionale: Olanda, Ucraina, România A şi România B. Această competiţie are ...
Pagina 97 din 103