160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Programul evenimentelor pe 24 ianuarie

160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Programul evenimentelor pe 24 ianuarie
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Primăria municipiului Galaţi deschide manifestările dedicate Unirii Principatelor Române cu ceremonia religioasă, care va fi oficiată la biserica „Vovidenia”, în intervalul orar 12,00-12,30.

Întâmpinarea oficialităţilor, salutul Drapelului de luptă şi intonarea Imnului de Stat al României vor avea loc la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 13,00. Tot acolo, evenimentele se vor desfăşura după cum urmează:

Evocarea însemnătăţii Unirii între orele 13,05 şi 13,10.

Depunerea buchetelor de flori între orele 13,10 şi 13,20.

Scurt moment artistic, între orele 13,20-13,35, susţinut de Ansamblul „ Doina Covurluiului ” al Centrului Cultural Dunărea de Jos.

Tradiţionala Horă a Unirii, la care sunt invitaţi toţi participanţii la ceremonie, va avea loc de la ora 13,35.  

În intervalul orar 14,10 şi 15,30, Muzeul Județean de Istorie „Paul Păltănea” va găzdui două vernisaje, în secția Lapidarium. Primul este cel al expoziţiei „160 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859-2019). Istorie şi patrimoniu muzeistic”, organizată de muzeografii dr. Elena Ingrid Bahamat şi Valentin Bodea, „ care relevă aspecte semnificative ale patrimoniului muzeistic referitor la epoca şi personalităţile care au contribuit” la  Unire. Cel de-al doilea este vernisajul expoziţiei „Repere istorice în filatelie (1862-1942)”. 

Pentru buna desfăşurare a manifestărilor, în intervalul orar 12,30-14,30, circulaţia auto va fi închisă pe strada Domnească, pe tronsonul cuprins între străzile Vasile Alecsandri şi Cezar, și pe strada Dimitrie Bolintineanu, pe tronsonul cuprins între străzile Ştiinţei şi Domnească.

CITEȘTE ȘI: Casa din judeţul Galaţi în care s-a plămădit Unirea Principatelor

Citit 6723 ori Ultima modificare Joi, 24 Ianuarie 2019 00:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.