Casa din judeţul Galaţi în care s-a plămădit Unirea Principatelor (FOTO)

Casa din judeţul Galaţi în care s-a plămădit Unirea Principatelor (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

„La Mânjina nu mai erau Moldoveni şi Munteni, dar Români; nu erau două ţări pentru Români, dar o singură ţară, o patrie comună!… Unirea exista în inimi, ea se tălmăci în cuvinte şi prinse rădăcină ca o plantă cerească pe acel loc ars de soare şi lipit de plantele umbritoare ale pământului”. Sunt cuvintele poetului Vasile Alecsandri care-ţi rămân în minte şi în suflet odată ce ai păşit în casa în care „s-a plămădit Unirea Principatelor prin marea iubire de Patrie şi neam a lui Costache Negri”. Pentru că astăzi este 24 Ianuarie, vă invităm într-o incursiune în Casa Memorială "Costache Negri" din fostul sat Mânjina, care poartă, din 1908, numele marelui român.

„Faptul că s-a reuşit Unirea cea Mică se datorează mult acestui spaţiu”, spune, încă de la intrare, Luca Ştefan, ghidul Casei Memoriale „Costache Negri”, din comuna cu acelaşi nume, situată la doar 40 de kilometri de oraşul Galaţi.

Când istoria ajunge sediu de IAS

„Casa a rezistat datorită mareşalului Ion Antonescu, cel care, în 23 august 1943, a decretat-o monument istoric”, ţine să ne spună ghidul. Afirmaţia „a rezistat” nu-i o exagerare. O dovedesc fotografia şi ciocanul de poartă, singurele rămase din casa ruinată a lui Costache Negri de la Târgu Ocna. Locul unde marele român s-a retras - după ce, în urma detronării lui Alexandru Ioan Cuza, a renunţat la viaţa politică - şi s-a săvârşit din viaţă, în urma unei răceli. O răceală pe care, după cum povesteşte Luca Ştefan, Costache Negri o căpătase încercând să ajute: pe o ploaie groaznică s-a dus la piaţă ca să cumpere toate merele unui ţăran…

Şansa casei lui Negri din judeţul Galaţi a fost, prin urmare, mareşalul Antonescu: „Fiind monument istoric, casa a reuşit să rămână în picioare chiar în timpul regimului comunist, care nu era chiar foarte amabil. În acea perioadă a fost folosită ca sediu pentru IAS Gologanu", spune Luca Ştefan.

Casa a intrat în circuitul muzeal în 1968, datorită istoricului Paul Păltănea, făcându-i-se, astfel, dreptate marelui Negri. Vreme de trei ani, în perioada 2013-2016, Casa Memorială, aflată sub oblăduirea Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" din Galaţi, a fost închisă, după ce a fost afectată de inundaţii. 

Pe urmele fruntaşilor revoluţiei paşoptiste

Dincolo de poarta monumentală, dai cu ochii de simplitatea ţărănească a casei cu cerdac pe stâlpi de lemn, pe ai cărei pereţi modeşti plăcile de marmură consemnează istoria. „În această casă a trăit Costache Negri, fost pârcălab de Galaţi. Aici s-au întâlnit, în repetate rânduri, fruntaşi ai Revoluţiei de la 1848 şi ai mişcării unioniste din Ţările Române”, se poate citi pe placa aşezată cu prilejul sărbătorii Centenarului Unirii Principatelor 1859-1959.

„În această casă s-a plămădit Unirea Principatelor prin marea iubire de Patrie şi Neam a lui Costache Negri”, scrie pe placa înrămată, dedicată „cu pioasă recunoştinţă marelui Român de Liga pentru unitatea culturală a tuturor Românilor Secţia Galaţi” pe 28 septembrie 1926, la a 50-a comemorare a morţii sale.

Intrată în proprietatea familiei Negri în 1816, casa de la Mânjina avea să devină, din 1845, locul tainic unde, sub pretextul „vizitelor amicale” şi al „petrecerilor frăţeşti” ocazionate de onomastica din 21 mai a lui Costache Negri şi a surorii sale Elena, patrioţii vremii, revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, se adunau să pună ţara la cale. Despre importanţa conacului de la Mânjina lasă mărturie tot poetul Vasile Alecsandri: „Două puncte foarte depărtate existau pe faţa pământului, în cari Românii generaţiei nouă începură a se întâlni: unul în Franţa, în cartierul studenţilor din Paris, şi celălalt în Moldova, la moşia lui Costache Negri“. Istoria consemnează că primele „Întâlniri de la Mânjina“ au avut loc la 21 mai 1845, când, alături de Alecsandri, au ajuns la conac Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Alecu Russo.

Atmosfera caselor boiereşti de altădată

De îndată ce treci pragul casei, stilul de viaţă al elitei româneşti şi atmosfera specifică epocii lui Negri ţi se dezvăluie.

Descoperi cu încântare pianina la care minunata gazdă, Elena Negri, sora lui Costache Negri, le cânta oaspeţilor. Clapele, deşi îngheţate, încă n-au amuţit. Sobele rămase din acele vremuri sunt funcţionale, dar în locul lor s-a preferat o centrală termică.

Obiectele de mobilier, piese de artă decorativă din renumite stiluri europene, la modă în saloanele boiereşti ale acelor vremuri, fotografii şi documente, portrete şi picturi cer să fie admirate. Iată de pildă tabloul intitulat sugestiv „Întâlnire de la Mânjina”, expus în sufragerie, precum şi cel care înfăţişează biroul de lucru al lui Costache Negri, te provoacă să-i recunoşti pe Cuza, Bălcescu sau Alecsandri.

Te întrebi ce feluri alese s-au servit în vesela originală, cu monograma lui Negri, şi păşeşti cu sfială pe lângă covorul original, pe care afli că au călcat artizanii momentelor importante din istoria naţională pe care le sărbătorim azi.

Biroul de lucru, călimările, cartea de vizită cu semnătura originală lui Negri – reprodusă acum pe cravatele elevilor şcolii din sat, masa specială pentru jocul de dame şi cărţi, scrinurile cu tot felul de compartimente secrete sunt acolo. La fel şi un predecesor al seifurilor de azi: dulapul pentru documente secrete care i-a aparţinut lui Negri, care, odată deschis, stârneşte vizitatorului un sincer „Uau!”.

Pedanterie masculină şi feminină

Îţi fură privirea rochiile elegante şi costumele, replici vestimentare croite după moda acelor vremuri. Din salonul de conversaţie masculină – discuţiile cu caracter secret desfăşurându-se chiar în beciul casei! – dai în salonaşul de relaxare feminină unde doamnele nu discutau doar despre modă şi gospodărie, ci îşi sprijineau soţii în demersurile pentru unitatea României. Un evantai, casete pentru bijuterii şi zestre, paravanul oriental cu cadru din lemn de bambus şi broderie manuală, oglinzile, măsuţa cu intarsii de sidef şi cârligul cu care doamnele îşi îmbumbau botinele cu nasturi sunt dovezile pedanteriei acelor vremuri.

Descoperi, în odaia iluminată de o lampă cu gaz, patul îngust şi modest care i-a aparţinut marelui Mihail Kogălniceanu.

"Un diplomat român la Constantinopol - Costache Negri"

Aşa se numeşte expoziţia din ultima încăpere a casei, dedicată activităţii diplomatice a lui Costache Negri la Constantinopol. O misiune diplomatică în capitala Imperiului Otoman (dintre anii 1859 și 1866) unde, cu tact și înțelepciune, Costache Negri a urmărit obiective care au contribuit la recunoașterea Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri, la desăvârșirea unificării politico-administrative a statului român.

Aşa cum aţi mai putut citi în ziarul "Viaţa liberă" şi Costache Negri este unul dintre "Gălăţenii care au uimit lumea". Considerat primul diplomat autentic al României, după ce a fost principalul trimis în misiunile de peste hotare din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri s-a născut pe 14 mai 1812.

Fiu de boier înstărit, cu proprietăţi în ţinuturile Tecuci şi Covurlui, Costache Negri a studiat la curtea domnească a vremii, apoi la Chişinău şi Odessa. La 22 de ani a plecat în Franţa şi Italia, tot pentru a-şi desăvârşi studiile, revenind în Moldova în 1841.

Revoluţia de la 1848 l-a prins, însă, tot la Paris, unde s-a înscris în gărzile revoluţionare, sub culorile noului tricolor românesc. Ca urmare, i s-a interzis întoarcerea în ţară. A ajuns, însă, alături de un grup de exilaţi, până la Braşov şi apoi în Bucovina, de unde a coordonat comitetul revoluţionar din Moldova.

După revoluţie, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica, l-a numit în diverse funcţii administrative, în 1851 devenind prefect (pârcălab) de Covurlui. A militat permanent pentru unire, iar după 1855 a realizat numeroase turnee diplomatice, în încercarea de a face cunoscută în lume dorinţa unionistă a românilor.

Costache Negri a sprijinit dubla alegere a lui Cuza, deşi fusese el însuşi unul dintre cei propuşi să preia tronul de domnitor. A refuzat să candideze, rămânând însă în umbra lui Cuza, dar câştigându-şi unanime aprecieri şi fiind catalogat drept omul cu o integritate morală nemaiîntâlnită în politica românească.

În context, merită amintită caracterizarea pe care i-a făcut-o Mihai Eminescu: "Unul dintre cei mai nobili bărbaţi ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism şi caracterul cel mai dezinteresat, dar şi o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârşite în istoria modernă a românilor".

Din nou afară din Casa Memorială "Costache Negri", în realitatea mult mai puțin entuziastă pe care o trăim la 160 de ani de la acea Mică Unire, dar mare reușită națională, nu putem să nu ne întristăm la gândul dezbinării noastre de acum. Ce se va alege, oare, din țara asta peste încă 160 de ani?

AFLĂ programul evenimentelor din 24 ianuarie [click aici]

Citit 24925 ori Ultima modificare Marți, 29 Ianuarie 2019 01:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.