Indemnizaţia pentru creşterea copilului, modificată
Foto: Shutterstock

Indemnizaţia pentru creşterea copilului, modificată
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, 3 aprilie 2019, modificarea OUG 111/2010 prin care indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în cazul în care mamele nasc alt copil în 12 luni de la finalizarea concediului maternal, nu va putea să fie mai mică decât indemnizaţia primită pentru copilul născut anterior.

Proiectul a fost adoptat cu unanimitatea celor 254 de deputaţi prezenţi.

Proiectul de modificare a OUG prevede "acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi în perioada în care persoana beneficiază deja de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului pentru un copil şi naşte alt/alţi copil/copii, acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în cuantumul primit anterior, în cazul în care persoana intră în concediul pentru creşterea copilului înainte de 12 luni de la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei mai mic decât cel primit anterior, reglementarea interdicţiei angajatorului de a dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în această perioadă şi implicit pe o perioadă de şase luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului".

Proiectul va fi trimis spre promulgare Preşedintelui României şi se va aplica după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Citit 2051 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Aprilie 2019 23:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.