INTERVIU | Mihaela Ropotan, avocat: ”Totul e să ai un vis și să lupți pentru el!”

INTERVIU | Mihaela Ropotan, avocat: ”Totul e să ai un vis și să lupți pentru el!”
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

„Voi fi avocat şi voi intra in Barou. În anul I de facultate aş fi optat pentru judecător, însă practica m-a ajutat să înţeleg ce vreau cu adevărat. Între mine şi profesia de avocat a fost dragoste la prima vedere şi s-a întâmplat în timp ce ascultam o pledoarie în sala de judecată”, ne povestea Mihaela Ropotan în urmă cu 4 ani în interviul Mihaela spre avocatură cu 10 pe linie”publicat în pagina Tinerii şi oraşul, la rubrica dedicată studenţilor de succes. Între timp, visul a devenit realitate, acum este unul dintre avocații definitivi ai Baroului Galați. După ce a absolvit facultatea ca șef de promoție, a finalizat cursurile de master în Științe Penale și Criminalistică tot cu nota 10 pe linie, iar în prezent pledează în fața instanțelor gălățene, dar și din restul țării.

Drumul parcurs până la a fi avocat a fost sinuos, însă aceasta a determinat-o să fie şi mai perseverentă: „Examenele dificile peste care am trecut m-au ajutat să fiu perseverentă și responsabilă. De altfel, pe aceste atribute mizez și în prezent în soluționarea cazurilor pe care le am. Mi-am propus încă din anii facultății ca, atunci când voi accede în profesie, să nu fiu un avocat meschin. De aceea, îmi place să le spun oamenilor încă de la început dacă există sau nu șanse de câștig, în ciuda faptului că ei, de regulă, așteaptă un răspuns favorabil. În plus, mă bazez foarte mult pe decență, lealitate și hotărâre, inclusiv în momentul în care pledez în fața judecătorului”.

Mihaela Ropotan face parte din noua generație de avocați, dar are deja un portofoliu important și principii bine împământenite. Sfătuiește pe studenții la Drept care doresc să treacă cu brio de examenele de admitere în profesiile juridice, să fie autodidacți și să nu se bazeze doar pe cunoștințele asimilate în facultate, ci să studieze și în particular, totul dublat și de practică la instanțele de judecată. „În plus, totul e să ai un vis și să lupți pentru el!”, a conchis tânăra avocată.

Citit 6408 ori Ultima modificare Joi, 02 Mai 2019 01:32