2009 - cel mai bun an rutier din ultimii cinci

2009 - cel mai bun an rutier din ultimii cinci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La polul opus lui 2008 – anul cel mai însângerat al deceniului * Anul trecut - mai puţine decese, mai puţine accidente grave, mai puţine zone ale morţii - la nivel de oraş şi judeţ *

Rămânem mioritici şi alternativi – după Annus Horribilis 2008, în care şoselele judeţului nostru s-au însângerat ca la concurs – a venit un 2009 la extrema… pozitivă.

Nu putem decât să concluzionăm, alături de comisarul Viorel Cojocaru (FOTO 2), purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi, că, pe undeva, cel puţin la nivel de oraş, tot răul a fost spre bine – traficul a fost atât de înghesuit, numărul maşinilor atât de mare, încât nu s-a mai putut circula cu viteză, de unde şi numărul în scădere al tragediilor produse pe carosabil.

2009 - Annus Mirrabilis

Cele 240 de accidente grave produse în judeţul Galaţi în 2009 sunt cu 31 mai puţine faţă de anul precedent.

De asemenea, numărul persoanelor decedate – 50 – este sensibil inferior cifrei deceselor din 2008, moment în care nu mai puţin de 85 de persoane îşi dădeau viaţa pe şoselele şi drumurile naţionale ale judeţului.

În plus, tot statistica demonstrează o scădere importantă şi la numărul grav răniţilor: 213 înregistraţi în 2009, faţă de 233 în 2008.

Cu 42 la sută mai puţine accidente

Comisarul Viorel Cojocaru: „Numărul deceselor pe şosele a fost redus în 2009 într-un procent de 42 la sută. Dar nu trebuie uitat că prima cauză a morţii rămâne VINA PIETONILOR - care intervine în procent de 36 la sută în accidentele cu victimă”.

„O a doua cauză este NEACORDAREA PRIORITĂŢII – atât în cazul maşinilor, cât şi al pietonilor – în procent de 19 la sută. De-abia pe locul al treilea se regăseşte VITEZA, ca o cauză importantă – 11 la sută – în victimizarea participanţilor la trafic”.

„Vinovatul moral”

Cu toate acestea, statistica nu este de necombătut: „Deşi viteza apare pe locul al treilea în cazuistica victimizării, o consider – moral vorbind – principalul factor de risc”.

„Pentru că un pieton, chiar dacă traversează imprudent, poate fi totuşi evitat dacă şoferii ar circula cu viteză redusă”, argumentează purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere.

În plus, nu trebuie uitat că incidenţa deceselor produse în ţările Spaţiului Schengen din vina pietonilor este de doar 3-5 procente din totalul morţilor.

Iar acest fapt demonstrează încă o dată, spune comisarul Cojocaru, importanţa amenajărilor pietonale sigure – „pasarele, pasaje subterane, locuri în care maşinile nu au acces” -, dar şi a unei serioase educaţii rutiere, care începe de la vârste timpurii.

Pietonii – cheia problemei

„Nu se poate vorbi de zone ale morţii, în oraşul Galaţi, pe 2009. S-au produs 108 accidente, cu şapte mai puţine decât în anul precedent, 13 persoane pierzându-şi viaţa - faţă de 28 în 2008”.

„Şi în cazul Galaţiului, tot pietonii poartă principala vină în producerea accidentelor care au consecinţă decesul victimei”, confirmă comisarul Viorel Cojocaru.

Nord, prin Nord-Vest

În zona de nord-vest a judeţului, spre Tecuci, din cele 57 de accidente grave - mai puţine cu şase decât în 2008 -, au rezultat 15 morţi (singura creştere înregistrată faţă de anul precedent, când au fost 12 decese) şi 53 de răniţi grav, cu opt mai puţini decât în 2008. 

„Probabil că în urma analizării acestei situaţii din nord-vestul judeţului, o comisie va stabili şi un plan de măsuri în zonă. Este o zonă intens traficată de maşini înmatriculate în Italia sau Spania”.

„Maşinile aparţin localnicilor din Matca sau Corod care au lucrat în aceste ţări şi care s-au întors ca nişte conducători auto în general indisciplinaţi. Este posibilă o intensificare a activităţii agenţilor de Poliţie Rutieră în zonă, a controalelor şi verificărilor periodice”, susţine comisarul Cojocaru.

Drumurile Naţionale

Bilanţul DN-urilor gălăţeane este următorul: 53 este numărul total al accidentelor înregistrate pe Drumul Naţional 25 Galaţi-Tecuci, DE 581 Ţişiţa-Tecuci-Bârlad, DN 26 Galaţi-Oancea, DN 24D Galaţi-Cuca-Bârlad.

În total, au fost mai puţin cu 19 evenimente rutiere faţă de 2008, înregistrându-se 19 morţi (faţă de 32 din anul precedent) şi 44 de răniţi grav – număr aproximativ egal cu cel din 2008.  

Spre nord-estul judeţului, către Târgu Bujor, s-au petrecut 19 evenimente rutiere, cu două mai puţin decât în 2008 şi au decedat doar trei persoane, faţă de cele 10 din anul precedent.

Sistematizarea traficului

Rămân stringente problema indisciplinei pietonilor în trafic, dar şi a locurilor de parcare: „Este în continuare necesară sistematizarea circulaţiei, şi în oraş, şi în judeţ”, confirmă comisarul Cojocaru:

„Din fericire, consecinţa pozitivă a aglomerării traficului în 2009 este limitarea vitezei cu care au circulat autovehiculele, evitându-se astfel victimizarea în număr mare a pietonilor”.

„Dar este de aşteptat să se continue semaforizarea intersecţiilor din oraş, precum se impune şi apariţia unor noi sensuri giratorii şi a unor noi locuri de parcare”.

La ţară

Mediul rural rămâne însă problematic pe parte de vehicule lente – căruţe, motoscutere sau biciclete.

„În 2009 numărul motoscuterelor din Galaţi s-a dublat, dar numărul accidentelor în care aceste vehicule au fost implicate a rămas, din fericire, constant. Astfel, au fost amendaţi pe tot parcursul anului 5.900 de piloţi de motoscuter, 1.006 căruţaşi şi 5.800 de pietoni”.

Cifre, bani, amenzi

În 2009 Poliţia Rutieră a dat 86.900 de amenzi, cu 12.000 mai multe decât anul precedent, valoarea totală a amenzilor fiind de 430.000 de lei. Au fost reţinute 5.477 de permise auto (+520 faţă de 2008) – cei mai mulţi şoferi fiind pedepsiţi pentru viteză (900) şi consum de alcool (720).

S-au ridicat şi 4.300 de certificate de înmatriculare şi s-au dat 26.000 de sancţiuni pentru viteză peste limita admisă.

12.900 de amenzi au fost date pentru nepurtarea centurii de protecţie, iar 2.847 – pentru discuţiile la mobil în timpul condusului (+1.000 faţă de anul anterior).

De asemenea, au fost date şi 4.100 de amenzi şoferilor de maxi-taxi din oraş şi judeţ.

Sânge pe DN 25

Cel mai grav eveniment rutier al anului trecut are loc pe 18 februarie (FOTO 1 şi 3), când doi tineri îşi pierd viaţa în zona Independenţa: şofeul Renault-ului pierde controlul volanului, fiind atacat de doi câini de luptă aflaţi în interiorul maşinii.

Urmează 2010

Comisarul Cojocaru concluzionează: „Un an atât de bun precum 2009 se explică prin creşterea prudenţei şi a politeţii în trafic”.

„În continuare, pentru urmarea acestui trend, conducătorul auto trebuie să anticipeze, înainte de a se urca la volan, ce aşteaptă cu adevărat în urma unei călătorii cu maşina şi trebuie să reziste tentaţiei de a folosi acceleraţia în exces”.

„Respectarea Codului Rutier nu ne poate aduce, nouă, Poliţiei Rutiere, şi gălăţenilor participanţi la trafic, decât beneficii, care se traduc prin lipsa evenimentelor nedorite”.

Şoferi sau pietoni suntem la fel de stresaţi şi de înfricoşaţi în trafic. Unora ne este frică că o să îi omorâm pe căscaţii care sar în faţa maşinii, alţii ne temem că nici pe trotuar nu mai avem loc să călcăm.

Un efort este necesar de ambele părţi, poate ne împăcăm rutier şi în 2010.

Citit 1206 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.