Se va şti exact când nu se munceşte
Foto: Internet

Se va şti exact când nu se munceşte
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Art. 139 din Codul Muncii a fost îmbogăţit cu un alineat nou, care face referire la zilele libere acordate în funcţie de datele sărbătorilor legale. Astfel, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, prin hotărâre de Guvern, se vor stabili, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate.

Reglementarea se referă la situaţiile când, ca urmare a faptului că o zi de sărbătoare a căzut în timpul săptămânii (ex. joi sau marţi), zilele dintre acea sărbătoare legală şi weekend vor putea fi declarate zile libere. Diferenţa dintre zilele de sărbătoare şi cele libere este că ultimele urmează a fi recuperate.

Citit 2665 ori Ultima modificare Marți, 17 Septembrie 2019 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.