Actrița Tamara Buciuceanu a murit

Actrița Tamara Buciuceanu a murit
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Tamara Buciuceanu Botez a murit, marți, la Spitalul Elias din Capitală, au precizat, pentru MEDIAFAFAX, surse medicale. Actrița a fost internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii octombrie, iar în ultimele zile, starea sa de sănătate se agravase.

Surse medicale au precizat, pentru MEDIAFAX, că actrița Tamara Buciuceanu a murit, marți, la Spitalul Elias din Capitală.

Ulterior, reprezentanții Spitalului au anunțat oficial decesul actriței.

„Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții Spitalului Elias.

Actrița Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată, la începutul lunii octombrie, la Spitalul Elias din București, internarea survenind pe fondul unei boli cardiace mai vechi, care s-au acutizat.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei româneşti", Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi", în regia lui Horea Popescu, Chirița din „Chirița în provincie", în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii", în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de prețuire a impresionantei activități artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Citit 3694 ori Ultima modificare Marți, 15 Octombrie 2019 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.