Un gălăţean la Toronto

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O nouă parohie la Uppsala, Suedia: Astăzi, 30 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, împreună cu un sobor de preoţi va săvârşi Dumnezeiasca Liturghie în biserica (Gottsunda Centrum) nou înfiinţatei parohii ortodoxe române din Uppsala, cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi - Vasile, Grigorie şi Ioan şi Sfinţii Ierarhi Iachint de Vicina, Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălu, Mitropoliţii Ţării Româneşti.

Va fi instalat în funcţia de paroh Părintele Florin Bălan, noul preot slujitor al acestei comunităţi parohiale.

Profesor stabilit în State ţine conferinţe în Canada: Sala de întâlniri a bisericii Sfântul Ioan Evanghelistul din Toronto a găzduit duminică, 24 ianuarie, adunarea membrilor şi a invitaţilor cenaclului „Observatorul”.

În Ziua Unirii au fost omagiate şi marile personalităţi născute în ianuarie, simbolul ei - Mihai Eminescu, şi sculptorul Nicapetre, de la a cărui stingere s-au împlinit doi ani.

Evenimentul a fost moderat de fondatorul cenaclului şi editorul revistei, Dumitru Puiu Popescu. O intervenţie a fost susţinută şi de septuagenarul profesor de matematica de la Universitatea din Galaţi, Theodor Buhăescu, stabilit în SUA.

* Catedrala Episcopala „Sf. Petriu şi Pavel” din Melbourne: La Catedrala Episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Melboure va avea loc sâmbăta asta, la sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, Sfânta Liturghie, după care vor avea loc comunicări teologice legate de tema Anului 2010, „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti", dar şi Consiliul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande.

* Artişti români, în expoziţie la Madrid: O expoziţie de lucrări semnate de artişti români poate fi văzută în perioada 26 ianuarie -  16 februarie, la Biblioteca Municipal de Mostoles – Madrid.

Manifestarea este organizata de Romadrid şi Biblioteca Abierta. Clubul Cultural RoMadrid a ales, din douăzeci de tineri artişti ce au vrut să participe, unsprezece reprezentanţi, produsul a două culturi, cea română şi cea spaniolă.

Citit 585 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.