Se lucrează în Valea Oraşului

Se lucrează în Valea Oraşului
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Nu ştim dacă a fost o întâmplare sau de-a dreptul o minune, dar din toamna anului trecut, de când tot scriem despre dezastrul edilitar din Valea Oraşului, joi, 23 ianuarie, a fost pentru prima dată când am găsit muncitori şi utilaje lucrând pe strada Plevnei.

Alături de Vadu Cărăbuş, Olteniţei, Leului, Spaniolă, Decebal, Vămii, Siretului şi George Enescu, strada Plevnei face parte din proiectul "Modernizare străzi Valea Oraşului - etapa VI", derulat de Primăria municipiului Galaţi. Investiţia începută în august 2018, care ar fi trebuit să fie finalizată în august 2019. Sau măcar în decembrie 2019, termenul ulterior comunicat de administraţia locală. Mai mult, la finele anului, străduţa a fost transferată, cu votul aleşilor, într-o zonă superioară de impozitare, dar în urma articolului publicat în „Viaţa liberă” consilierii locali au revenit asupra deciziei şi au lăsat strada acolo unde era iniţial, în zona C de impozitare.

Conform Primăriei, la finele anului trecut investiţia ajunsese abia la 10 la sută! Noul termen de finalizare comunicat este decembrie 2020. Rămâne de văzut dacă va fi respectat. Lucrările sunt executate de Dreams Riviera - Romsit Construct - Trans P.E.C., iar valoarea este de 4.062.207 de lei cu TVA.

Citit 5767 ori Ultima modificare Joi, 23 Ianuarie 2020 18:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.