Copii şi studenţi-salvatori, la Garnizoană

Copii şi studenţi-salvatori, la Garnizoană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Invitaţii Protecţiei Civile - elevii şcolilor 34 şi 28, dar şi studenţii de la Romanian Rescue Association *

Agitaţie mare în curtea Garnizoanei Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă Galaţi. Ieri, la ora 12,00, 50 de copii de clasele V-VIII, de la şcolile 34 şi 28, însoţiţi de profesoarele lor, au aflat ce are de făcut Protecţia Civilă pe timpul urgenţelor.

„Copiilor le-au fost arătate echipamentele folosite de Protecţia Civilă, adică bărcile pneumatice, filtrele de apă care pot transforma apa de orice fel în apă potabilă, ca şi echipamentul de descarcerare”, a explicat locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Nu au lipsit de la Porţile Deschise nici studenţii-salvatori voluntari, reuniţi în Romanian Rescue Association - organizaţie studenţească având 20 de membri, cu specializarea „misiuni de salvare”.

Pentru realizarea unor exerciţii demonstrative gata să îi califice pentru intervenţia de urgenţă, cinci studenţi au colaborat cu pompierii, reuşind să scoată toate victimele de sub dărâmăturile unui potenţial cutremur.

Dar festivităţile s-au terminat. Iar Protecţia Civilă se întoarce la lucruri serioase. Lucruri care fac diferenţa între viaţă şi moarte.

Citit 754 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.