Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
3 comentarii

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, într-o emisune televizată, că în primele două zile de stare de alertă i s-a părut că o parte a populaţiei şi a agenţilor economici nu a înţeles corect ce trebuie să facă şi se comportă ca şi când s-a revenit la normalitate, ceea ce nu este cazul. Tătaru anunţă că următoarele 14 zile sunt cele care vor decide următoarele măsuri de relaxare sau nu, putându-se ajunge la reintroducerea unor restricţii şi chiar la starea de urgenţă.

”Dacă am relaxat anumite domenii le-am relaxat tocmai considerând că acestea sunt cele care ar putea fi cu cele mai puţine repercusiuni. Avem două zile şi în aceste două zile am văzut că atât agenţii economici, cât şi o parte din populaţie, au uitat să urmărească şi acele reguli de funcţionare şi desfăşurarea activităţilor odată cu reluarea activităţilor. (...) Sunt 14 zile în care noi urmărim evoluţia, dacă această evoluţie este nefavorabilă vom interveni şi vom pune restricţii. Dacă situaţia va fi favorabilă, atunci putem să venim şi cu alte relaxări”, a declarat, duminică, la Antena 3, Nelu Tătaru.
Acesta a vorbit despre ”o relaxare neînţeleasă sau mai puţin corect înţeleasă”.
Ministrul a făcut referire la faptul că Ministeruş Sănătăţii şi Ministerul de Interne trebuie să gestioneze şi situaţia românilor care revin în ţară, odată ce carantina instituţionalizată a fost eliminată.
”Pericolul real este să avem o reluare a transmiterii comunitare”, a afirmat Tătaru.
”Nu îmi este teamă în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, sunt precauţiile care trebuie să fie mai mari. Corpul medical s-a adaptat, este pregătit în acest moment, avem resursele necesare, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche şi să nu respectăm precauţiile. Lumea ar trebui să înţeleagă că, dacă vom avea o suprasolicitare a sistemului medical, tot cetăţenii vor fi nevoiţi să suporte această suprasolicitare”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Acesta a anunţat că se reuneşte Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a evalua situaţia din primele două zile.
”Se evaluează primele două zile, se pregătesc măsuri de restricţionare, dacă cumva evoluţia este nefavorabilă, şi discutăm despre aventura eventualele măsuri de relaxare, dacă evoluţia este favorabilă”, a mai spus Tătaru, arătându-se convins că va creşte numărul de cazuri în perioada următoare.
Întrebat dacă se poate reveni la starea de urgenţă, Tătaru a afirmat: ”S-a luat în considerare şi acest scenariu, dacă situaţia scapă de sub control şi nu avem alte măsuri pentru a putea să reglementăm - creşterea numărului de cazuri, creşterea numărului de cazuri în terapie intensivă, creşterea numărului de decese - se poate ajunge la reintroducerea stării de urgenţă”.

Citit 709 ori Ultima modificare Duminică, 17 Mai 2020 19:28

3 comentarii

  • postat de cornel Luni, 18 Mai 2020 12:05 185.220.101.*** Link la comentariu
    3
    22

    Legea 55/2020 s-a dat degeaba ?amenda de l;a 500 la 2500 pentru nerespectarea programului orar s-a dat degeaba ? Nu ! urmeaza sa impuna din nou program pentru iesire din casa ! Demiterea sefilor de spitale si din sistemul sanitar si inlocuirea lor de catre orice persoana fara pregatirea necesara si fara concurs s-a dat degeaba ? Nu! sefii de spitale si din tot sistemul sanitar,trebuie sa transmita (la ordin) ca numarul mortilor de covid19 s-a inmultit,astfel putand sa aplice restrictiile! Sunt interzise protestele si demonstratiile ,de ce ? Nu se poate protesta sau demonstra cu masile pe nas si gura si pastrand o "distanta sociala"??Oare ne vor interzice sa protestam si in mediul online ??

    Raportează
  • postat de Han Tataru Luni, 18 Mai 2020 05:33 78.96.82.*** Link la comentariu
    3
    7

    Dragi romani, va trimitem la cotet pentru inca 2 luni !

    Raportează
  • postat de Akbar Duminică, 17 Mai 2020 19:45 188.24.222.*** Link la comentariu
    20
    6

    Deja romanasii sunt super - relaxati. Si cei care intra, de-a valma, in tara, fara nici cel mai elementar control medical si cei de acasa, care deja au inceput chindiile sau se plimba linistiti in grupuri de cate 10 - 12 persoane.
    Deja "carcalacul" a fugit schelalaind, numai la auzul zilei de 15 mai.

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro