Se lucrează, dar nu la drumul prin curtea Poliţiei de Frontieră

Se lucrează, dar nu la drumul prin curtea Poliţiei de Frontieră
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Chiar dacă Primăria municipiului Galaţi a mai primit un răgaz de şase luni pentru a construi artera de legătură prin curtea Poliţiei de Frontieră, lucrările efective la acest obiectiv încă nu au început. Marţi am putut totuşi observa un şanţ săpat lângă împrejmuirea amenajată în curtea instituţiei.

La solicitarea noastră, Biroul de presă al Primăriei ne-a comunicat că încă se lucrează la punerea în aplicare a măsurilor compensatorii pe care Guvernul ni le-a impus înainte de a amenaja drumul propriu-zis între bulevardul Dunărea şi bulevardul Marii Uniri. Rămâne de văzut dacă municipalitatea va reuşi să se încadreze în cele şase luni şi să amenajeze artera care va asigura circulaţia între cartierele Dunărea şi Ţiglina, pe o distanţă mai scurtă faţă de situaţia actuală cu circa patru kilometri.

Citit 3189 ori Ultima modificare Marți, 07 Iulie 2020 15:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.