Pericol pe Dunăre oprit de poliţiştii de frontieră

Pericol pe Dunăre oprit de poliţiştii de frontieră
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

La sfârşitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice pe fluviul Dunărea, în zona Mm.80, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au observat o ambarcaţie de agrement care naviga fără să respecte normele şi fără lumini de siguranţă, polițiștii evitând la limită coliziunea cu aceasta.

Poliţiştii de frontieră au urcat la bord, iar după efectuarea controlului la bordul navei, s-a constatat că persoana care conducea ambarcațiunea emana o puternică halenă alcoolică. În aceste condiţii, oameni legii au escortat ambarcaţiunea până la mal şi au solicitat prezenţa unui echipaj din cadrul Serviciului Rutier Galaţi, în vederea testării cu aparatul de tip Drager, însă conducătorul ambarcaţiunii a refuzat efectuarea testului alcoolscopic. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei Galaţi, unde a refuzat şi recoltarea de mostre biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice,la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Citit 7942 ori Ultima modificare Marți, 07 Iulie 2020 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.