Un tată şi-a ”furat” copilul după o ceartă

Un tată şi-a ”furat” copilul după o ceartă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Caz inedit la Galaţi, unde un bărbat a pus în alertă autorităţile după ce a sunat la 112 şi a anunţat să şi-a răpit propriul copil. Alarma a fost dată la primele ore ale dimineţii de joi, cele sesizate confirmându-se la capătul unor verificări la foc automat în traficul din oraş şi din împrejurimi. Minorul, în vârstă de cinci ani, a fost găsit de jandarmi într-un taxi.

 O dispută între doi foşti soţi, părinţii unui băieţel de cinci ani, s-a transformat într-o alertă generalizată joi, 9 iulie. Alarma a fost dată în jurul orei 5,00 de tatăl copilului, care a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a răpit băieţelul, cu un taxi cu care se îndreaptă către ieşirea din oraş. A indicat chiar şi locaţia unde se afla, o benzinărie de la ieşirea din Galaţi către Şendreni, dar nu a spus nimic despre numărul sau indicativul maşinii în care s-ar fi aflat împreună cu minorul. Apelul a pus pe jar Poliţia şi Jandarmeria. Militarii şi agenţii rutieri au periat toată distanţa dintre municipiu şi comuna Şendreni, localitate unde aveau indicii că ar fi fost destinaţia taxiului căutat. 

"Până în localitatea Șendreni, jandarmii au oprit toate taxiurile care circulau pe drumul public, fără a se identifica vreun copil. Ajuns în localitate, echipajul de jandarmerie a scotocit toate străduțele din comună, iar la un moment dat s-a intersectat cu un taxi în care au fost văzuți doi bărbați și un copil. Autoturismul a fost oprit imediat, iar la controlul mașinii a fost găsit un copil în vârstă de cinci ani, care dormea pe bancheta din spate", explică lt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi. 

Ceartă cu mama

Odată identificat, bărbatul care şi-a luat copilul în plimbarea inedită a desluşit substratul acestei poveşti. Divorţat de mama care are minorul încredinţat spre creştere, îşi petrecuse ultimele zile în compania lui, numai că, în momentul în care l-a înapoiat fostei soţii, un conflict izbucnit între ei l-a făcut să ia o decizie neaşteptată. 

"Jandarmii au stabilită că tatăl, în vârstă de 42 ani, a primit copilul de la fosta soție în urmă cu o săptămână, iar în această dimineață s-a hotărât să îl ducă la mama lui. Pentru aceasta, în jurul orei 3,30 a luat legătura cu un șofer de taxi și l-a rugat să meargă la adresa fostei soții să vadă dacă mașinile acesteia sunt în fața blocului. După primirea răspunsului afirmativ, șoferul taxiului s-a îndreptat către domiciliul bărbatului de unde l-a preluat împreună cu copilul. În momentul în care fosta soție a coborât să ia copilul, bărbatul a dorit să urce în apartament, însă a fost refuzat, motiv pentru care a hotărât să nu îl lase mamei și a decis să meargă în localitatea Șendreni, la fosta cumnată", explică reprezentantul Jandarmeriei Galaţi. 

Copilul a fost încredinţat mamei, iar tatăl şi taximetristul au fost nevoiţi să dea explicaţii jandarmilor şi mai apoi poliţiştilor. Anchetatorii urmează să stabilească dacă şi pentru ce se fac vinovaţi cei doi, urmând să ia măsurile care se impun.

Citit 4392 ori Ultima modificare Joi, 09 Iulie 2020 14:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.