Scandal, în miez de noapte, în cartierul aflat în carantină din Ivești

Scandal, în miez de noapte, în cartierul aflat în carantină din Ivești
Foto: Jandarmeria Galați
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Încercările unui bărbat de a trece cu orice preț de filtrul de jandarmi pus să păzească intrarea în cartierul aflat în carantină din Ivești s-au terminat cu o amendă zdravănă și cu internarea scandalagiului în spital.

Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, aproape de ora 2,00. După ce a băut bine pentru a prinde probabil curaj, bărbatul a încercat să iasă din cartierul izolare, moment în care s-a întâlnit cu jandarmii și cu polițiștii care formau filtrul rutier de la intrarea în cartierul respectiv. Scânteia s-a aprins atunci când jandarmii i-au cerut să poarte masca de protecție și l-au trimis înapoi acasă.

”Bărbatul a început să amenințe, să înjure, ba chiar să ne aducă în atenție relațiile sale. Omul a fost sancționat contravențional cu 1.100 de lei, pentru proferarea de injurii, provocare de scandal, tulburarea liniștii publice și nepurtarea măștii de protecție în zona de carantină”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Aparent resemnat, bărbatul a plecat spre casă, însă în doar o oră a revenit, cu și mai mult chef de ceartă. ”Văzând că este recalcitrant și după solicitări repetate de a înceta și de a se deplasa spre domiciliu, jandarmii au trecut la imobilizarea acestuia și au solicitat un echipaj medical care l-a transportat la Spitalul de Psihiatrie din Galați”, mai scrie în comunicat.

Medicii de la spital au luat decizia de a-l interna pe bărbat.

Citit 2635 ori Ultima modificare Duminică, 18 Octombrie 2020 12:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.