Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, 88 dintre cei 393 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 18.498. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 66 persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. Din nefericire, cinci bolnavi au pierdut lupta cu forme grave de boală până marţi la prânz, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 510. Tot marţi, 53 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 17.101 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate. Marţi, 26 ianuarie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 1.472 de persoane, în timp ce 655 erau în izolare la domiciliu, iar alte 232, în izolare instituţionalizată. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 84.967 de teste.

Alţi cinci gălăţeni au pierdut lupta cu boala
Marți, 26 Ianuarie 2021 18:00
Etichetat cu

Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
- Galațiul a depășit pragul de 100.000 de testări pentru COVID-19. 81 au fost pozitive în ultimele 24 de ore- Noaptea atentatelor în Galați. Mai multe uși de apartamente, incendiate cu intenție
- Tâlhărit în casă de hoți înarmați
- Trupele speciale, pe urmele hoților de bijuterii
- Unul din patru gălățeni testați este pozitiv