Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
1 comentariu

Un bărbat în vârstă de 31 de ani este foarte aproape de a ajunge în spatele gratiilor, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier pe DJ 255, la Cuca. Trei mașini s-au ciocnit în urma unei manevre greșite, o persoană fiind rănită foarte ușor. Cu toate acestea, polițiștii au ajuns la fața locului și au stabilit că unul dintre șoferii implicați, precum și mașina pe care o conducea nu erau deloc în regulă.

"La fața locului, în urma verificărilor celor trei conducători auto implicați, polițiștii au constatat că unul dintre ei, un bărbat de 31 de ani, nu posedă permis de conducere, iar autoturismul în cauză are număr de înmatriculare fals. Mai mult, la testarea alcoolscopică, bărbatul a prezentat valoarea de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice", a explicat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Alături de șofer, la propriu și la figurat, va avea de tras și proprietarul mașinii, aflat pe locul din dreapta, deoarece chiar el îi încredințase autoturismul să îl conducă, deși știa că nu are carnet.

Bărbatul de 31 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Citit 1247 ori Ultima modificare Marți, 09 Martie 2021 22:20

1 comentariu

  • postat de mirel Marți, 09 Martie 2021 11:38 136.255.134.*** Link la comentariu
    0
    2

    Doamna jurnalista , titlul este senzational dar in realitate nu tamponarea este cauza aceasta este efectul ! Cauza este "Bărbatul de 31 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat."

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.