Nicio persoană nu a decedat în ultimele 24 de ore

Nicio persoană nu a decedat în ultimele 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Peste o sută de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului în ultimele 24 de ore, însă din fericire nici o persoana nu a decedat de sâmbătă până duminică.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 373 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 116 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 25.524. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 15 persoane au fost reconfirmate.

Din fericire, ziua de duminică nu a consemnat decese în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să rămână 734.

Tot duminică, 11 aprilie, 107 pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 23.074 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, duminică, 11 aprilie, se aflau în carantină la domiciliu 341 de persoane, 1.311 erau în izolare la domiciliu, iar alte 389, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 118.328 de teste.

Citit 2014 ori Ultima modificare Luni, 12 Aprilie 2021 23:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.