Evoluția pandemiei la nivel național: Cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19

Evoluția pandemiei la nivel național: Cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În ultimele 24 de ore au fost raportate 2.931 de cazuri noi de COVID-19 din 35.746 de teste efectuate. Alți 237 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, fiind cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei. La ATI sunt 1.432 de pacienți COVID-19.

Până ieri, 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19).

950.242 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

Până ieri, 26.618 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS–CoV–2 au decedat.

În intervalul 19.04.2021 (10:00) – 20.04.2021 (10:00) au fost raportate 237 de decese (145 bărbați și 92 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din întreaga țară. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 66 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 91 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 59 decese la categoria de peste 80 de ani. 220 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.113. Dintre acestea, 1.432 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.154.381 de teste RT-PCR și 796.282 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.388 de teste RT-PCR (13.178 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.210 la cerere) și 12.358 de teste rapide antigenice.

Citit 933 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Aprilie 2021 01:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.