Regal de frumuseţe cabalină

Regal de frumuseţe cabalină
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, în jurul orei 9, s-au deschis porţile halelor Agro-Dunărea pentru expoziţia de cai Lipiţani. Încă de la primele ore şi-au făcut apariţia cei dintâi vizitatori: copiii.

Elevi şi prichindei de grădiniţă, împreună cu părinţii, educatoarele sau învăţătoarele, au venit nerăbdători pentru a vedea frumoşii cai de rasă.

Pe lângă aceştia, copii au putut admira trăsuri, harnaşamente şi alte accesorii specifice, dar şi doi ponei.

Manejul special amenajat pentru ponei a fost luat cu asalt de cei mici, mai ales că au avut posibilitatea să îi şi hrănească.

„Eu mă numesc Alexa, am trei ani şi opt luni şi îmi plac caii. Toţi caii”, ne-a spus în grabă o micuţă vizitatoare a expoziţiei.

„Şi mie îmi plac caii. Sunt mai frumoşi decât la televizor. I-am mângâiat şi le-am dat de mâncare”.

„O să  vin şi mâine cu mama şi cu tata, să vadă şi ei cât sunt de frumoşi”, ne-a spus Bogdan, venit cu doamna educatoare şi cu colegii de grădiniţă. 

După manejul de ponei, cel mai apreciat loc de copii a fost spaţiul de joacă, acolo unde a fost instalat taurul mecanic.

„Am stat puţin pentru că sunt şi alţi copii care vor să se urce pe taur. O să mai vin mai târziu să mă joc aici”, ne-a explicat Ioana, o frumoasă domnişoară de numai şase anişori.

Vedetele hergheliilor, în concurs

Nu doar copiii au fost impresionaţi de cai, ci şi adulţii. Pe lângă frumoasele exemplare expuse în curtea Agro-Dunărea, gălăţenii au putut admira şi caleşti, trăsuri, harnaşamente, vestimentaţii  şi alte accesorii folosite în echitaţie.

Caii veniţi de la patru herghelii de renume din ţara noastră: „Sâmbăta de Jos”, „Chichiş” , „Covasna” şi „Angheluş”, dar şi cei de la herghelia „Brateş-Prut Frumuşiţa” vor participa în cursul zilei de astăzi la un concurs de frumuseţe, unde vor fi premiaţi cu diplome şi cupe.

„Îl avem invitat pe domnul Robert Barta, preşedintele Direcţiei de Creştere, Exploatare şi Ameliorare Cai de Rasă din România, care va juriza concursul”.

„În cursul zilei de astăzi va sosi şi domnul Cristian Ţopescu, un mare admirator al acestor animale”.

„Sperăm ca toţi gălăţenii pasionaţi de cai să poată ajunge la expoziţie, iar cei care vor să participe la concursul de atelaje de duminică sunt aşteptaţi la Portu Roşu”, ne-a declarat domnul Marian Băilă.

Vă reamintim că expoziţia va fi deschisă şi astăzi, până la ora 18,00, iar duminică, toţi participanţii vor face o paradă, în jurul orei 8,30, de la halele Agro-Dunărea până la Portu Roşu, unde va avea loc competiţia de atelaje trase de doi şi patru cai.

Deşi stadionul nu mai este dotat cu scaune, organizatorii au făcut tot posibilul ca spaţiul să fie amenajat în condiţii optime pentru gălăţeni.

Concursul de atelaje va începe la ora 9,00 şi va dura până la ora 16,00.

Tombolă cu surpize

„Ar trebui să mergeţi într-o excursie la o pensiune unde să aveţi ocazia să faceţi echitaţie”.

„E unul dintre cele mai frumoase sporturi”, m-a încurajat un domn, care vindea echipamente specializate.

Sfatul este bun, aşa că Marian Băilă, organizatorul evenimentului, a pus la punct o tombolă, unde vor fi oferite trei premii, constând în excursii şi lecţii de echitaţie la o pensiune cu specific, oferite de Hobby Tour.

La tombolă vor participa toate biletele cumpărate, cu numărul de serie, iar extragerea seriilor câştigătoare va avea loc luni, la sediul ziarului „Viaţa liberă”.

Seriile câştigătoare vor fi publicate în ziarul nostru de marţi. Dacă vă doriţi una dintre cele trei excursii (fiecare pentru două persoane, cu cazare, masă şi lecţii de echitaţie incluse) trebuie să păstraţi biletele de intrare.

Preţul unui bilet este de doar 5 lei, iar copiii şi tinerii până în 18 ani au intrarea gratuită.

Vă reamintim şi de faptul că organizatorii au pus la dispoziţia gălăţenilor autobuze şi microbuze care vor pleca, la fiecare 15-20 de minute, de pe Strada Basarabiei colţ cu Strada Domnească (vizavi de sediul Transurb).

Cu o organizare impecabilă, cu 25 de cai veniţi de la herghelii de renume din ţară, regalul de frumuseţe de la Halele Agro-Dunărea merită văzut şi apreciat.

Citit 1460 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.