Peste 100 de cazuri noi de COVID-19, pentru a cincea oară, luna aceasta (Bilanț național)

Peste 100 de cazuri noi de COVID-19, pentru a cincea oară, luna aceasta (Bilanț național)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, 175 de cazuri noi de COVID-19 - fiind pentru a cincea oară luna aceasta când sunt consemnate peste 100 de cazuri şi cel mai mare bilanţ zilnic al lunii - şi două decese, înregistrate de luni până marți dimineață. A fost raportat un deces anterior. La ATI sunt internaţi 43 de pacienţi cu COVID-19. 12 judeţe nu au raportat niciun caz nou.

”Până marți, 27 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.551 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.047.388 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 175 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă autorităţile.

În Bucureşti au fost 57 de cazuri noi de COVID-19, în Ilfov - 17, Iaşi - 12, Cluj - zece, Timiş - nouă, Satu Mare - șase. Judeţele Buzău, Caraş Severin, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Neamţ, Sălaj, Vaslui, Vâlcea nu au raportat niciun caz nou. Celelalte judeţe au între unul și patru cazuri.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 337. Dintre acestea, 43 sunt internate la ATI. 

Până ieri, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.641.510 teste RT-PCR şi 1.781.794 de teste rapide antigenice. Între ultimele două raportări au fost efectuate 13.544 de teste RT-PCR (5.998 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.544 la cerere) şi 16.778 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 721 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 502 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 43.991 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 56 de persoane.

De luni până marți, au fost înregistrate 275 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.111 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Citit 888 ori Ultima modificare Marți, 27 Iulie 2021 16:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.