Diseară, în direct, Maria Dănăilă e la „Psihologul muzical”

Diseară, în direct, Maria Dănăilă e la „Psihologul muzical”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Ea va fi invitatul special al emisiunii cu numărul 400 realizată de Andrei Partoş * De acum înainte, emisiunea va avea ca imn o melodie compusă şi cântată de artista gălăţeană *

Nu rataţi deseară emisiunea de pe Radio România Actualităţi (începe la ora 0.00) „Psihologul muzical”, realizată de Andrei Partoş, cel care imediat după Revoluţie ne-a delectat cu „Vineri noaptea în direct”.

Fiind emisiunea cu numărul 400, va avea un format special şi un invitat special: gălăţeanca noastră – Maria Magdalena Dănăilă (FOTO).

De azi încolo, semnalul începerii „Psihologului muzical” va fi dat de un imn compus şi interpretat de artista noastră.

„În urmă cu un an, am fost invitată de domnul Partoş la o emisiune în care mi-a spus că e necăjit că nimeni nu i-a făcut o variantă în limba română pentru genericul pe melodia formaţiei Maywood – Friday Night”.

„În două zile i-am trimis, spre surprinderea lui, varianta mea, care a rămas de atunci semnalul începerii emisiunii”.

„Acum, cu numărul 400, şi-a dorit o melodie originală, pe care i-am trimis-o în mai puţin de o săptămână”.

„A fost şocat că de fiecare dată m-am ţinut de cuvânt, spre deosebire de alţii, care s-au lăudat că-i vor compune ceva, dar n-au făcut-o”.

„Deseară, veţi putea asculta piesa în direct. Pe viitor, ea va deschide emisiunea, într-o înregistrare realizată de Adrian Ordean, cu vocea mea”.

„Merită să o ascultaţi şi să-mi spuneţi în direct părerea”, ne-a spus Maria Magdalena înainte să plece ieri la Bucureşti.  

pnl3
Citit 2451 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.