Zeci de șoferi au rămas pietoni în doar câteva ore

Zeci de șoferi au rămas pietoni în doar câteva ore
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Zeci de șoferi gălăţeni au fost depistaţi încălcând legea, în cadrul acţiunii care a “scuturat” orașul de nereguli, sâmbătă 31 Iulie. Poliţiștii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila și Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sprijiniţi și de poliţiști de la Ordine publică, au participat la o acţiune comună pe raza celor trei judeţe pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente. Astfel, pentru abaterile constatate, poliţiștii au aplicat 241 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea O.U.G. nr.195/2002 republicată, privind circulaţia pe drumurile publice. Ca măsuri complementare, poliţiștii au reţinut 27 de permise de conducere, dintre care 3 pentru viteză, 7 pentru consum de alcool, 10 pentru neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi în traversarea străzii, 4 pentru neacordare de prioritate vehiculelor aflate în trafic  şi 3 pentru alte abateri la legea mai sus menţionată. Au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Pentru deplasarea în condiţii de siguranţă, poliţiștii vă recomandă să nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice, să adaptaţi  permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum și de trafic, să nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare, să respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule, să folosiţi centura de siguranţă și, nu în ultimul rând, să nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi.

Citit 8356 ori Ultima modificare Duminică, 01 August 2021 21:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.