Festival de artă urbană, la Galați

Festival de artă urbană, la Galați
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Galațiul cel prăfuit și gri, cu ziduri agresate de mâzgălituri, are parte de o spectaculoasă schimbare de imagine. Este gazda proiectului “Htag Festival”. „Festival de artă urbană, care își propune promovarea artei stradale și a dialogului ei cu comunitatea locală, precum și regenerarea spațiului urban în orașul Galați”, după cum scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului care se va derula în intervalul 2-25 august 2021.

Organizarea a fost posibilă datorită finanțării nerambursabile de 160.475 de lei, acordate de la bugetul local pentru activitățile culturale din cadrul proiectului “Htag Festival” organizat de Asociația Innovation Education Lab. Prin acest proiect se propune realizarea unor picturi murale (street art) de mari dimensiuni, de către artiști recunoscuți pe plan național și internațional, cu numeroase lucrări publice și participări la diverse festivaluri naționale și internaționale.

Conform unei postări făcute de Cristi Ochiu, director executiv în cadrul Primăriei Galați, pe contul său de Facebook, locurile pe care artiștii le vor transforma sunt: bloc Patiseria „Dana” din Micro 19, gardul Stadionului „Oțelul”, gangul din strada Brăilei, bloc I, strada Brăilei nr. 1, bloc I, scara 8, parcarea multietajată din Mazepa, blocul din spatele fântânii „Fata pe valuri”, rampa Grădinii Botanice, zona Cămine Studenţeşti, dar și sala de sport a Şcolii Nr. 28.

Sâmbătă, în Grădina Publică, este programată ”Graffiti experience”, de la ora 18,00.

Citit 7014 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 August 2021 13:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.