Modificări în circulația a 13 trenuri din Galați

Modificări în circulația a 13 trenuri din Galați
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Din cauza lucrărilor pe care compania CFR SA le efectuează la infrastructura feroviară în zona Buzău - Făurei, 13 trenuri operate de CFR Călători spre și dinspre Galați - cele mai multe pe ruta București Nord - vor circula cu un program modificat, majoritatea începând din 18 august.

În esență, aceste trenuri nu se anulează, chiar dacă primesc alte indicative, ci vor circula pe aceleași rute, vor pleca de la aceleași ore, doar că sosirile la destinație vor fi întârziate, din cauza restricțiilor impuse de lucrări. Pe ruta Galați - Buzău - București Nord, întârzierile vor fi, în medie, de circa 15 minute.

Iată modificările, așa cum au fost anunțate de CFR Călători:

1. Trenul IR 12571 circulă în locul trenului 1571 în relația Bucureşti Nord-Buzău-Galaţi, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 5.30 și sosire în staţia Galaţi la ora 9.42;

2. Trenul IR 12572 circulă în locul trenului 1572 Galaţi-Buzău-Bucureşti Nord, cu plecare din Galaţi la 8.20 şi sosire în Bucureşti Nord la 12.47;

3. Trenul IR 12573 circulă în locul trenului 1573 Bucureşti Nord-Buzău-Galaţi, cu plecare din Bucureşti Nord la 8.25 și sosire în Galaţi la 12.49;

4. Trenul IR 12574 circulă în locul trenului 1574 în relația Galaţi-Buzău-Bucureşti Nord, cu plecare din Galaţi la 14.30 şi sosire în Bucureşti Nord la 18.45;

5. Trenul IR 12575 circulă în locul trenului 1575 Bucureşti Nord-Buzău-Galaţi, cu plecare din Bucureşti Nord la 13.15 și sosire în Galaţi la 17.26;

6. Trenul IR 12731/12731 circulă în locul trenului 1731/1731 Braşov-Buzău-Galaţi, cu plecare din Braşov la 17.15 și sosire în Galaţi la 22.52;

7. Trenul IR 12732/12732 circulă în locul trenului 1732/1732 Galaţi-Buzău-Braşov, cu plecare din Galaţi la 6.40 şi sosire în Braşov la 12.41;

8. De la data de 5/6 septembrie 2021, trenul IR 12862/12862 circulă în locul trenului 1862/1862 Iaşi-Buzău-Constanţa, cu plecare din Iaşi la 22.30 și sosire în Constanţa la 6.50;

9. De la data de 6/7 septembrie, trenul IR 12861/12861 circulă în locul trenului 1861/1861 Constanţa-Buzău-Iaşi, cu plecare din Constanţa la 22.00 şi sosire în Iaşi la 6.16;

10. Trenul RE 13701 circulă în locul trenului 7001 Bucureşti Nord-Buzău-Galaţi, cu plecare la 18.09 și sosire în Galaţi la 22.27;

11. Trenul RE 13702 circulă în locul trenului 7002 Galaţi-Buzău-Bucureşti Nord, cu plecare din Galaţi la 17.30 şi sosire în Bucureşti Nord la 21.47;

12. De la data de 18/19 august 2021 și până la data de 4/5 septembrie 2021, trenul IR 12952/12952 circulă în locul trenului 1952/1952 în relația Suceava Nord-Buzău-Mangalia, cu plecare din Suceava Nord la 22.32 și sosire în Mangalia la ora 5.49;

13. De la data de 18/19 august 2021 și până la data de 5/6 septembrie, trenul IR 12953-2/12953 circulă în locul trenului 1953/1953 Mangalia-Buzău-Suceava Nord, cu plecare din Mangalia la 21.35 şi sosire în Suceava Nord la 7.43;

De asemenea, intervin modificări și în circulația trenurilor Regio, acestea urmând să fie anunțate ulterior la nivel local.

Citit 9342 ori Ultima modificare Vineri, 13 August 2021 00:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.