Șoferii neatenți fac victime în trafic

Șoferii neatenți fac victime în trafic
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Două evenimente rutiere, soldate cu rănirea a două femei, au avut loc în Galați, la interval de o oră, pe artere intens circulate. Ambele accidente au fost provocate de neatenția și lipsa de experiență în conducere. Într-unul dintre cazuri, șoferul responsabil a încercat să scape, fugind de la locul accidentului.

Primul eveniment s-a produs pe strada Traian, fiind implicate două autoturisme care s-au ciocnit pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers. În urma coliziunii, o tânără de 19 ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost rănită suficient de tare cât să fie internată în spital.

La scurt timp, un alt eveniment s-a produs la intersecția străzilor Regiment 11 Siret și Brăilei. O femeie de 48 de ani a fost acroșată de o mașină, în timp ce traversa pe marcajul pietonal, cel care nu a oprit pentru a-i da prioritate fiind un proaspăt șofer, în vârstă de doar 18 ani. Acesta ar fi fugit inițial de la locul accidentului, fiind ulterior găsit acasă de polițiști. Femeia s-a ales cu leziuni care au necesitat transportarea la spital.

În ambele cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili circumstanțele în care au avut loc accidentele. Șoferul de 18 ani va fi anchetat și pentru că a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

Citit 2254 ori Ultima modificare Vineri, 03 Septembrie 2021 19:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.