Elevii și studenții străini, aflați la studii în Galați, vor putea obține mai ușor permisele de ședere temporară, documente necesare pe teritoriul țării noastre cât timp urmează o formă de învățământ. Este vorba despre acei elevi și studenți cazați în căminele campusurilor școlare și universitare, pentru care Inspectoratul General pentru Imigrări elimină, începând cu acest an, obligativitatea menționării în documentul de ședere a numărului camerei în care locuiesc. "Această măsură a fost luată având în vedere faptul că prelungirea dreptului de şedere se realizează pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, însă alocarea acestora la spațiul locativ și încheierea contractelor de închiriere se realizează pe durata anului universitar în curs. Acest fapt presupune un efort, de regulă anual, din partea școlarilor și studenților, pentru solicitarea unui nou document de ședere și un volum de lucru suplimentar pentru autorități", se precizează într-un comunicat dat publicității de Inspectoratul General pentru Imigrări. Pentru studenții și elevii care doresc să schimbe căminul unde sunt cazați, obligativitatea de a obține un nou permis de ședere se menține.
Acte simplificate pentru studenții străini Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
De ce pleacă de acasă copiii Galațiului UPDATE: Weekend la doi pași de acasă, cu poliția pe urme! Unde a fost găsit adolescentul dispărut 48 de ore Unde sunt amplasate astăzi radarele Se dublează amenzile pentru chefliii care dau muzica tare UPDATE: Final fericit pentru bărbatul de 67 de ani dispărut în satul Țepu de Sus
Mai multe din această categorie:

