UPDATE: Opt mașini au ars în parcarea unui bloc din Mazepa. Focul a fost pus intenționat

UPDATE: Opt mașini au ars în parcarea unui bloc din Mazepa. Focul a fost pus intenționat
Foto, captură-video
Evaluaţi acest articol
(41 voturi)

UPDATE, 14 octombrie 2021: Flăcări violente au cuprins, în noaptea de marți spre miercuri, parcarea din spatele blocului BR5, din Mazepa. Mai multe mașini, parcate una lângă alta, foarte aproape de bloc, au fost cuprinse de foc în urma unei bubuituri puternice, flăcările înalte extinzându-se de la unul dintre autoturismele, aflate în mijloc, către celelalte, dar și spre zidul blocului, amenințând tâmplăria ferestrelor de la apartamente.

Pompierii, care au ajuns repede după momentul primirii apelului, au reușit să lichideze focul, care a afectat însă nu mai puțin de opt mașinii. Patru dintre acestea au fost distruse în totalitate, fiind făcute scrum. Printre ele, și un autoturism marca Hyundai, de la care se presupune că a plecat focul. ”În urma cercetărilor, s-a stabilit că focul a fost pus intenționat. Violența incendiului și felul în care s-au propagat flăcările sunt edificatoare în acest sens, fiind exclus un scurtcircuit electric în interiorul mașinii”, a explicat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați. 

Polițiștii au ajuns și ei la fața locului și au făcut primele verificări. Cu toate că verdictul pompierilor este unul fără echivoc, anchetatorii trebuie să aștepte, conform procedurilor, finalizarea expertizei care să ateste cauza incendiului. Poliția Galați face cercetări în cadrul unui dosar penal, deschis deocamdată pentru distrugere din culpă. Dacă expertiza va confirma ipoteza acțiunii intenționate, oamenii legii vor trebui să găsească piromanul și să îl acuze de distrugere cu intenție. 


UPDATE, 13 octombrie 2021: Opt autoturisme, dintre care patru în totalitate, au fost distruse de flăcările puternice care au cuprins parcarea blocului BR5 în cursul nopții de marți spre miercuri.

Pompierii, care au lichidat incendiul, susțin că focul a fost pus intenționat, sursa principală a aprinderii fiind un autoturism marca Hyundai, de la care flăcările s-au propagat cu repeziciune la toate mașinile parcate alături de el și foarte aproape de bloc.

Polițiștii au făcut primele cercetări la fața locului și au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. Oficial, anchetatorii se vor pronunța asupra intenției cu care a fost pus focul abia după finalizarea unei expertize și vor face cercetări pentru a stabili în ce modalitate și cine se face vinovat de acest incident deosebit de grav.


Potrivit primelor informații, flăcările violente au izbucnit în urmă cu puțin timp în parcarea aferentă blocului BR5 din Galați și au cuprins cinci autoturisme parcate. La fața locului intervin mai multe echipaje de pompieri. Este prezentă și poliția, nefiind exclusă o mână criminală, care să fi pus focul intenționat.

Vom reveni.

Imagini: ISU Galați

Media

Citit 22774 ori Ultima modificare Luni, 18 Octombrie 2021 01:02

4 comentarii

  • postat de Cetatean
    Miercuri, 13 Octombrie 2021 22:52
    5.13.142.***
    Corect, primaria a vandut unul sau mai multe locuri, sau va vinde, cineva s a laudat si acum sunt libere 5 -7 locuri de parcare
    Invatam din greseli, nu cumpar locul de parcare pana nu sunt de acord vecinii, altfel poate sa imi sparga rotile, sa zgarie , sa sparga geamuri, etc, nu dau idei, dar asta e viitorul, sa ne spargem capul, stimata primarie,? locuri putine, spagarie, mafie, razbunare?
    Sa videti ceea ce faceti, nu pe acelea care sunt locuri de parcare de o viata, nu cele facute pe banii pensionarilor actuali, care si au parcat masina de o viata, siii vine unul cu bani si pensionarul pleaca cu masina in pribegie
    17
    18
    Raportează
  • postat de Montați camere de supraveghere, altfel....
    Miercuri, 13 Octombrie 2021 14:53
    46.97.176.***
    Puneți, împânziți orașul cu camere de supraveghere pentru siguranța gălățenilor, pe timp de noapte.
    9
    33
    Raportează
  • postat de Covidiu
    Miercuri, 13 Octombrie 2021 10:24
    5.13.217.***
    de la Covid, maică, nu erau vaccinate mașinile
    54
    24
    Raportează
  • postat de Ce arde nu putrezește!
    Miercuri, 13 Octombrie 2021 02:53
    77.111.247.***
    Și uite cum s-au eliberat 5 locuri de parcare...DINTR-UN FOC !!!
    51
    33
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.