Un nou weekend cu sute de amenzi anti-COVID

Un nou weekend cu sute de amenzi anti-COVID
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Sfârșitul săptămânii trecute a presupus mii de descinderi ale poliției în locații frecventate de public, de la restaurante, la mijloace de transport, parcuri și centre comerciale. Peste 3.000 de locații au fost verificate timp de trei zile pe raza întregului județ de echipele angrenate în monitorizarea felului în care se respectă măsurile de limitare a răspândirii pandemiei, neregulile fiind de ordinul câtorva sute. ”În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 5.130 de persoane și 400 de societăți comerciale. Totodată, polițiștii au controlat peste 3.030 de locații, dintre care 323 restaurante, terase, cluburi, precum și 319 mijloace de transport persoane. Au fost aplicate 242 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.750 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID-19”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Polițiștii vor fi prezenți în locurile publice și în perioadele următoare. Pentru că astfel de acțiuni se vor a fi mai mult preventive, oamenii legii ne sfătuiesc să purtăm masca de protecție, să păstrăm distanțarea fizică și să respectăm interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Citit 1721 ori Ultima modificare Marți, 09 Noiembrie 2021 00:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.