Încă un șofer drogat, prins pe un drum național din Galați

Încă un șofer drogat, prins pe un drum național din Galați
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Încă un gălățean aflat într-o stare acută de confuzie la volan a fost depistat în trafic, pe șoseaua considerată, statistic, cea mai periculoasă din județ. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, tras pe dreapta, în toiul nopții, pe DN 25, la Independența. Ceea ce s-a vrut a fi un control de rutină al echipajului Secției 3 Poliție Rurală Liești s-a soldat cu o constatare îngrijorătoare.

Șoferul a prezentat actele la control, dar polițiștii abia s-au putut înțelege cu el, din cauză că era foarte confuz. A fost testat cu aparatul Drugtest, acesta arătând un rezultat pozitiv pentru metamfetamină. Nu au fost singurele urme de droguri găsite.

”Asupra bărbatului, polițiștii au găsit două punguțe sigilate, într-una fiind câteva cristale dintr-o substanță albă, iar în cealaltă, fragmente vegetale, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor. Persoana în cauză a fost condusă la spital, pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în organism, iar polițiștii au întocmit dosar penal”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Polițiștii vor să afle dacă drogurile deținute de șofer erau pentru consum propriu sau dacă acesta se ocupa cu vânzarea de astfel de substanțe.

În cel mai ”fericit” caz, acesta riscă între 1 și 5 ani închisoare și anularea permisului de conducere. 

Citit 1656 ori Ultima modificare Luni, 08 August 2022 16:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.