Semafoarele de la Ultimul Leu au fost puse la pământ de un șofer beat (FOTO)

Semafoarele de la Ultimul Leu au fost puse la pământ de un șofer beat (FOTO)
Foto: IPJ Galați
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Două semafoare pietonale amplasate la trecerea de pietoni de la intersecția străzilor Brăilei și Siderurgiștilor au fost scoase din uz după ce o mașină a intrat cu viteză în ele. Accidentul s-a produs joi, la prânz, după ce șoferul aflat la volanul unui autoturism marca Opel a pierdut controlul volanului în momentul în care a virat la dreapta, a pătruns pe scuar și a rupt stâlpii care susțineau cele două semafoare pietonale. Din fericire, mașina nu a întâlnit în cale vreun pieton. Cu toate acestea, bărbatul aflat la volan a sărit din mașină și a fugit printre blocuri: nu a ajuns prea departe, pentru că un echipaj de la Poliția Rutieră se afla în zonă.

”La aproximativ o sută de metri de locul în care s-a petrecut incidentul, acționa un echipaj format din polițiști ai Biroului Rutier Galați. Aceștia au plecat imediat în urmărirea bărbatului pe care l-au prins în zona unui bloc de pe strada Neajlov”, a explicat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Oamenii legii au aflat rapid și motivele pentru care șoferul, un tânăr de 24 de ani, fugise mâncând pământul: nu avea permis de conducere și mai era și beat, etilotestul arătând o concentrație de 0,64 la mie alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la spital pentru probe biologice și s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. Fiecare dintre aceste fapte este pedepsită cu închisoare cuprinsă între 1 și 5 ani.

Citit 2785 ori Ultima modificare Miercuri, 17 August 2022 11:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.