Trei tineri teologi au primit binecuvântare pentru căsătorie

Trei tineri teologi au primit binecuvântare pentru căsătorie
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Urmând prevederile statutare şi canonice ale Bisericii Ortodoxe Române, trei tineri teologi din Arhiepiscopia Dunării de Jos, împreună cu viitoarele soţii, au primit recent, din partea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, arhiereasca binecuvântare în vederea căsătoriei.

Evenimentul, devenit deja o tradiţie în Arhiepiscopia Dunării de Jos, a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală ”Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi.

Alături de aceşti tineri au fost prezenţi şi părinţii lor, întrucât aceştia sunt cei care au contribuit fundamental la creşterea, educaţia şi îndrumarea lor în viaţă pentru a deveni buni creştini şi oameni de nădejde în societate.

De asemenea, tinerilor le-au fost alături şi cei care le vor deveni părinţi spirituali şi le vor fi bune călăuze viitorilor soţi, sfătuind şi îndrumând noua familie care se formează prin Taina Cununiei.

Adresându-se celor prezenţi, Înalt Prea Sfinţia Sa a vorbit despre importanţa căsătoriei, a familiei creştine în general şi a familiei preoţeşti în special, precum şi despre respectarea tradiţiilor româneşti prin care ne ducem mai departe istoria și ne îndeplinim datoria față de strămoșii noștri.

Binecuvântarea de căsătorie dată tinerilor de către ierarhul locului este o condiţie pentru hirotonia întru diacon sau preot.

Citit 1080 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 August 2022 07:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.