Un adolescent din Galați, cercetat penal și în privința căruia anchetatorii luaseră măsura arestului la domiciliu, a ajuns în arestul poliției pentru că a fost prins în afara perimetrului în care ar fi trebuit să stea. Băiatul, în vârstă de 17 ani, a făcut greșeala să părăsească locuința unde era consemnat și a fost depistat de polițiștii Secției 4 în apropierea unui bloc din Micro 40. Cum părăsirea domiciliului în cazul acestui tip de arest, fără încuviințare, constituie evadare, la fel ca și fuga din custodia poliției sau din penitenciar, tânărul a fost reținut pe loc și dus la secția de poliție, unde i s-a întocmit un nou dosar penal. Deoarece a încălcat deja o măsură preventivă, el va fi dus în fața unui procuror cu propunerea unei măsuri mai aspre, respectiv, a arestului preventiv. Între timp, polițiștii Secției 4 continuă cercetările pentru a lămuri toate împrejurările legate de încălcarea măsurii de către tânărul cercetat pentru tâlhărie.
Un puști acuzat de tâlhărie a evadat din arest Scris de Mariana Constandache
