Protecţia Consumatorilor s-a hotărât să lucreze pentru... consumatori

Protecţia Consumatorilor s-a hotărât să lucreze pentru... consumatori
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Comunicatele emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor conţine numele operatorilor economici sancţionaţi în urma controalelor realizate de instituţie, potrivit unui ordin emis recent. Acest lucru va fi posibil atunci când constatările comisarilor, care pot afecta sănătatea, viaţa sau interesele economice ale consumatorilor, pot fi probate cu imagini foto-video sau documente.

"Îmi asum decizia de a comunica numele operatorilor economici sancţionaţi. Consumatorii au dreptul să ştie, iar noi avem obligaţia să le transmitem exact ce abateri şi unde au constatat colegii noştri. Pe cei ce se consideră vătămaţi de acest ordin şi mai ales de transparenţa comunicatelor Autorităţii, îi sfătuiesc sau, mai bine zis, îi somez să se pună în ordine! Nu noi suntem obligaţi să îi ascundem ochilor presei, ci ei au datoria să nu aibă abateri", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, conform Agerpres.

Potrivit ordinului citat, comisarii şefi, comisarii şefi adjuncţi sau purtătorii de cuvânt de la nivel local pot da declaraţii presei doar după informarea şi cu avizul preşedintelui ANPC - atunci când subiectele abordate nu fac obiectul unor comunicate de presă, şi doar pe problematica rezultatelor locale, respectiv regionale ale controalelor. "Oricărui angajat al instituţiei, cu excepţia preşedintelui ANPC, i se interzice emiterea de opinii şi puncte de vedere referitoare la rezultatele la nivel naţional", menţionează ANPC.

Citit 1256 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.