Astăzi şi mâine, teatru studențesc la Galați

Astăzi şi mâine, teatru studențesc la Galați
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Aşa cum am anunţat, Casa de Cultură a Studenților din Galați aduce împreună atât studenți gălățeni, cât și din alte părți ale țării, într-un eveniment, aflat la ediția a IX-a, care se desfășoară în perioada 4-5 noiembrie la sediul instituției, din strada Științei nr. 115. Festivalul ActFest reunește trupe de teatru afiliate caselor de cultură studențești din Galați, București, Brașov, Sibiu și Suceava.

Juriul, format din Victor Cilincă, scriitor și jurnalist la Cotidianul "Viața liberă", Vlad Vasiliu, actor și fost director al Teatrului Dramatic ''Fani Tardini'' și Angela Ribinciuc, jurnalist, scriitor și expert comunicare la Cancelaria Senatului Universității ''Dunărea de Jos'', va decide la cine merg numeroasele premii. 

Astăzi, 4 noiembrie, de la 16,50, are loc deschiderea festivalului, apoi spectacolele: ora 17,00 - “Love me Tinder” de Kata Gyorfi, regia Cosmin Panaite, Teatrul studențesc “Fabulinus”, CCS Suceava; ora 18,10 sceneta ”Almost Maine”, de John Cariani, regia Ciobanu George Lucian - Teatrul ”Bacteria H” CCS Brașov; ora 18,45 - monolog: ”La ordin Fuhrer”, de Brigitte Schwaiger, interpretat de Matei Elena Camelia, din cadrul CCS Galați. Urmează un alt monolog, care vine din Brașov: ”The hooker from heaven”, de Cristina Paşcanu. De la ora 19,30, are loc spectacolul ”Înstrăinare”, după ”Emigranții” de Slawomir Mrozek, al studenţilor din Bucureşti. 

Sâmbătă, 5 noiembrie, program este: ora 15,40- ''Portul Popii'', Ciobanu George Lucian din Brașov; 17,00- ''Visul unei nopți de vară'' de W.Shakespeare, Trupa Facultății de Arte din Galați; ora 19,00- ''Romeo și Julieta'', Teatrul ''Microbis'' din Sibiu și ora 20,30- ''Dawn Way'' de Oleg Bogaev, Teatrul din Buzunar.

Citit 777 ori Ultima modificare Vineri, 04 Noiembrie 2022 13:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.