A murit disidentul tecucean care a protestat împotriva lui Ceaușescu în 1983

A murit disidentul tecucean care a protestat împotriva lui Ceaușescu în 1983
Familia Bugan, în 2013, într-o vizită la Drăgăneşti, satul natal al mamei disidentului
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Ion Bugan, tecuceanul care a protestat împotriva regimului Ceaușescu, a încetat din viață miercuri, 9 noiembrie 2022, în Belmont, Michigan, SUA, la vârsta de 86 de ani.

Pe 10 martie 1983, la orele prânzului, Ion Bugan a ajuns la Bucureşti, și-a montat pe autoturismul personal, o Dacia 1300 cu număr de Galați (2-GL-666), un mare tablou îndoliat al lui Nicolae Ceaușescu pe care a scris "Călăule, nu te vrem conducător!", însoțit de două pancarte cu mesaje care solicitau judecarea acestuia pentru crime şi pentru dezastrul economic al țării, precum şi respectarea drepturilor omului în România. Și-a condus maşina astfel "tapetată" din Piața Unirii spre Intercontinental.

Trupele speciale ale Securității comuniste nu l-au putut opri la timp, din cauza traficului foarte aglomerat, în timp ce mulţi trecători îl aplaudau, iar parte dintre șoferii aflaţi în trafic s-au alăturat protestului, aprinzând farurile şi claxonând încontinuu. În cele din urmă, maşina i-a fost blocată la Hotelul "Intercontinental", iar tecuceanul a fost arestat.

A doua zi, ziarele din toate capitalele europene aveau pe prima pagină ştirea despre protestul lui Ion Bugan.

Tribunalul Militar București l-a condamnat la zece ani de închisoare, fiind încarcerat la Aiud timp de cinci ani, după care a beneficiat de o amnistie generală.

După ce a fost eliberat, în 1988, a cerut azil politic la Ambasada SUA, care i-a fost acordat, iar Securitatea românească i-a aprobat plecarea din ţară, împreună cu familia. În noiembrie 1989, a ajuns în Michigan, unde s-a stabilit şi a obţinut cetăţenia americană.

Citit 1195 ori Ultima modificare Vineri, 11 Noiembrie 2022 10:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.