Gălățean surprins în timp ce se droga în mașină

Gălățean surprins în timp ce se droga în mașină
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Galați, este protagonistul unui dosar penal după ce a fost prins, în propria mașină, într-o ipostază deloc ortodoxă. Poate că ceea ce făcea în mașina proprie ar fi rămas un secret dacă nu ar fi făcut greșeala să parcheze neregulamentar și astfel să atragă atenția unui echipaj de jandarmi. 

O mașină staționată împotriva regulilor, cu geamurile aburite și la o oră destul de târzie, pe o stradă din I.C. Frimu, a fost depistată de un echipaj de jandarmi ca un mic laborator de plăceri. Militarilor li s-a părut ciudată prezența autoturismului, a cărei portieră au deschis-o când au observat, pe bancheta din spate, un bărbat cu privirile rătăcite și reacții incoerente. Din mașină, răzbătea un miros înțepător, iar omul, singura persoană aflată de altfel în autoturism, părea, în momentul în care a fost poftit afară, sub influența alcoolului și nu numai. 

”Întrucât au crezut că acesta se află într-o urgență medicală, jandarmii au deschis portiera mașinii, moment în care au sesizat că în interior miroase puternic a substanțe vegetale interzise de lege. Întrebat dacă asupra sa sau în vehicul are substanțe interzise, bărbatul a declarat verbal că nu știe ce este în mașină. La controlul autoturismului, jandarmii au găsit o țigară confecționată artizanal, dintr-o substanță vegetală de culoare verde, o pungă cu muguri de substanță vegetală de culoare verde și un grinder”, a explicat cpt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați. În fața dovezilor, bărbatul a recunoscut că mașina îi aparține, dar cu privire la ”iarba” și accesoriile ilegale a încercat să dea vina pe un amic imaginar, care plecase, chipurile, să cumpere niște bere. Cum prietenul nu a apărut după minute bune de așteptare, gălățeanul euforic a fost dus la poliție, singur, la secție fiindu-i întocmit dosar penal pentru deținere de droguri de risc. Cazul a fost preluat de ofițerii Antidrog.   

Citit 2893 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 Ianuarie 2023 19:12

2 comentarii

  • postat de Adio! si n-am cuvinte!
    Duminică, 29 Ianuarie 2023 06:08
    89.137.226.***
    Ehei, nu va dati seama bine, cate lucruri fac galatenii in masina!

    Par exemple, uitati-va atent la masinile care duc spre lacul de la Vanatori, cu un el si o ea, epui poposesc ceva timp la discutii amicale in camp, lasand in urma puzderie de servetele mototolite si suparate.

    Deh, asa se traieste viata la Galati sub semnul dragostei si daruirii, ca Dumnezeu a dat sa fie dat.

    Si viata merge inainte.
    0
    0
  • postat de Radu
    Sâmbătă, 28 Ianuarie 2023 04:05
    81.134.69.***
    Ce stire mondiala, a fumat iarba!
    Daca faceti perchezitii la toti romanii trebuie sa deschideti cateva milioane de "dosare penele"
    Nu-i de mirare ca toti abandoneaza romania: Tara de rahat!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.