Asalt pentru erbicide la o fermă din județul Galați

Asalt pentru erbicide la o fermă din județul Galați
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sute de litri de substanțe folosite pentru protecția plantelor au dispărut în două zile de la o fermă din comuna gălățeană Piscu, prejudiciul fiind unul imens, de peste 160.000 de lei. Marfa a fost găsită la o altă fermă, după ce anchetatorii au descins cu mascații la domiciliile suspecților.

Păgubit, administratorul societății cu punct de lucru în satul Vameș, care și-a găsit golit depozitul de substanțele necesare menținerii sănătății culturilor, a cerut ajutorul poliției pentru a prinde hoții, dar și pentru a-i fi găsită marfa furată. Primele cercetări la fața locului le-au indicat investigatorilor că hoții au fost hotărâți să opereze repede și că au știut pe unde să intre în hala unde erau depozitate substanțele.

"În urma cercetării la fața locului, precum și din verificările preliminare efectuate de către polițiști, s-a stabilit că persoane necunoscute, prin escaladarea unui perete confecționat din baloți de paie, ar fi pătruns într-un hambar situat în incinta punctului de lucru al societății, aflat în extravilanul satului Vameș, și ar fi sustras 510 litri, respectiv, 32 de kilograme de produse pentru protecția plantelor", a precizat ag. șef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat și s-a întocmit un cerc de suspecți.

În baza acestuia, câteva zile mai târziu, polițiștii au făcut patru percheziții în comunele Piscu și Tudor Vladimirescu, la casele suspecților. Unul dintre ei, un bărbat de 32 de ani din Piscu, avea să "corespundă" cel mai mult probelor adunate până atunci de anchetatori. "De asemenea, în incinta unei ferme amplasate în comuna Piscu a fost descoperită întreaga cantitate de erbicide care fusese sustrasă. După administrarea materialului probator, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a bărbatului de 32 de ani, iar a doua zi, după prezentarea acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești și, ulterior, la Judecătoria Liești, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile", a mai precizat sursa citată.

Pe parcursul cercetărilor, a ieșit la iveală că suspectul reținut nu acționase singur, ci cu ajutorul unui complice, un consătean de 28 de ani. Acesta a fost plasat de procurori sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Citit 2516 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Aprilie 2023 09:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.