Mai mulți elevi din Galați plecaţi în tabără au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

Mai mulți elevi din Galați plecaţi în tabără au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Clipe de groază trăite laolaltă de părinți, copii și profesori, după ce mai mulți elevi ai unei școli din Galați, aflați într-o tabără la munte, s-au îmbolnăvit de la mâncare.

Mulți dintre ei au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Brașov, unde au primit îngrijiri medicale, acuzând dureri de cap, greață, vărsături și o stare generală alterată. Din păcate pentru elevi și cadrele didactice însoțitoare, excursia s-a terminat înainte de termen, grupul gălățean ajungând acasă cu o zi mai devreme.

Se pare că problemele digestive ale elevilor au apărut imediat după ce aceștia au servit micul-dejun, pus la dispoziție de o firmă de catering, care conținea și crenvurști.

Cadrele didactice au solicitat ajutorul medicilor de la Spitalul Clinic pentru Copii Brașov, unde cei mici au primit îngrijiri medicale și au fost ținuți sub supraveghere.

Despre incidentul care le-a stricat distracția micuților în tabără, profesorul Adrian Silivestru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Galați, ne-a declarat că atât elevii, cât și profesorii sunt în afara oricărui pericol, fiind deja în drum spre Galați. "Tabăra a fost organizată așa cum este legal, organizatorii au ales un hotel la un complex de patru stele, tocmai pentru a avea copiii toate condițiile. Din păcate, a fost o situație neplăcută și neprevăzută. Ne bucurăm că acum sunt bine toți, niciunul nu a rămas internat și îi așteptăm acasă", a mai spus profesorul Silivestru.

Citit 3059 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 13:30

2 comentarii

  • postat de Dis
    Vineri, 01 Septembrie 2023 22:16
    89.137.138.***
    La 4 stele nu au mancare ca se strica si au apelat la o firma si astia au adus ce era mai alterat ca sa nu piarda si ce si-au zis lasa ma ca sunt aia din alt oras apoi pleaca si scapam si luam si banii. Nu merge asa mai ales la copii! Ancheta penala!
    0
    0
  • postat de marr
    Vineri, 01 Septembrie 2023 20:32
    86.124.201.***
    Firma de catering .Care-i problema ...daca nu-s copii tai , nu ?!
    Uite asa , ca sa fie mai siguri ... o sa-si cumpere Conserve .
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.