Gabriel Liiceanu, filozof, interpret şi scriitor, s-a născut pe 23 mai 1942, la Râmnicu Vâlcea.
În timpul copilăriei sale, familia s-a stabilit la București.
Începând cu clasa a V-a a fost elev al Școlii Medii Nr. 12 (actualul Colegiu Național "Spiru Haret") și al Liceului ”Gheorghe Lazăr”din București. Este absolvent al Facultății de Filozofie și al Facultății de Limbi Clasice din București. Și-a obținut doctoratul în Filozofie cu teza ”Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii.”
Tânăr cercetător la Institutul de Filozofie în anii '70, a început să frecventeze alături de Andrei Pleșu „Școala de la Păltiniș” (stațiune în care filozoful Constantin Noica își desfășura, prin seminare private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist), ca elev preferat al lui Noica. Volumele ”Jurnalul de la Păltiniș” și ”Epistolar”, mărturii ale acestui parcurs formativ, au un rol important în epocă.
În 1975, s-a transferat la Institutul de Istorie a Artei, unde a fost cercetător până în 1989. În 1990, a devenit director al Editurii Humanitas, iar din 1992, profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București.
După Revoluția din 1989, a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar ”Apocalipsa după Cioran”, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (”Altfel”, la Realitatea TV și ”50 de minute cu Pleșu și Liiceanu” la TVR 1).
În calitate de conducător al Editurii Humanitas, a reeditat după Revoluția din 1989 mulți autori români interziși în perioada comunistă. Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filozofia (Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu), literatura (Eugen Ionescu, Lucian Blaga) și istoria (memoriile lui Constantin Argetoianu, I. G. Duca).
Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului lui Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului (în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucât reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației '27.
Au fost numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste. Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, s-a situat în permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor personalități ca Mircea Eliade și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice.
Filozoful s-a situat în centrul unei alte dezbateri publice în 1999, în timpul bombardării Serbiei de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Atunci a susținut poziția ministrului de Externe Andrei Pleșu de permitere a survolării teritoriului românesc de către avioanele NATO, împotriva majorității opiniei publice, care favoriza o poziție neutră a României. Majoritatea analiștilor de politică internațională sunt de părere că atitudinea României în această problemă a contribuit la aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord în 2004.
Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în operă, tematica gândirii sale poate fi definită ca existențialistă și agnostică. Ideile sale și-au primit influența cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană.
Dintre scrierile sale, amintim: ”Strigoii noștri”, ”În singurătatea minții mele”, ”Apel către lichele”, ”Tragicul”, ”România. O iubire din care se poate muri”, ”Jurnalul de la Păltiniș”, ”Scrisori către fiul meu”, Întâlnire cu un necunoscut”, ”Ușa interzisă”, ”Nebunia de a gândi cu mintea ta”, ”Dragul meu turnător” etc.
(diferite surse)
