Tineri premiați pentru rezultate deosebite la admiterea la facultate

Tineri premiați pentru rezultate deosebite la admiterea la facultate
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Consiliul Județean (CJ) Galați a premiat marți, 26 septembrie, zece tineri aflați în sistemul de protecție al DGASPC Galați, pentru rezultatele deosebite obținute, anul acesta, la admiterea la facultate, reușind să fie admişi la universități de prestigiu din țară.

"Sunt profund impresionat de povestea acestor tineri, care pentru noi toți sunt adevărați învingători și merită tot respectul nostru. Cu mult efort, cu foarte multă muncă, ambiție și voință, acești tineri minunați, aflați în grija Direcției de Protecția Copilului Galați, au reușit să intre la facultăți de prestigiu din București, Iași și Galați. Și pentru că performanța trebuie recompensată și încurajată, i-am premiat pe fiecare cu suma de 3.000 de lei. Acești tineri sunt exemple de urmat. Îi felicit din toată inima pentru toate realizările lor și le doresc mult succes la facultate. De asemenea, îi felicit pe toți cei care le-au fost aproape în toți acești ani", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Tinerii premiați au fost admiși la specializări dintre cele mai diverse, începând cu facultăți de teatru și litere, până la medicină veterinară, economie și administrarea afacerilor, informatică și, nu în ultimul rând, jurnalism.

Citit 999 ori Ultima modificare Joi, 28 Septembrie 2023 22:57

2 comentarii

  • postat de Antispaga
    Duminică, 01 Octombrie 2023 09:19
    86.124.202.***
    Mai termină Fotea muzeul din Parcul Rizer sau așteaptă firmele din Piatra Neamț să termine Centura și apoi să lucreze și la muzeu...poate și la Farmacia Ținc...
    0
    0
  • postat de Contribuabil
    Vineri, 29 Septembrie 2023 12:37
    81.12.150.***
    "Sunt profund impresionat de povestea acestor tineri, care pentru noi toți sunt adevărați învingători și merită tot respectul nostru. "...
    Si noi suntem tare "impresionati" de aceste "actiuni" campanistico-parlamentare....
    1
    4

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.